DOLIU ÎN FOTBAL Davide Astori, căpitanul Fiorentinei, a murit înaintea meciului pe care echipa sa trebuia să-l joace pe terenul lui Udinese, în etapa a 27-a din Serie A TIM. Fundașul Fiorentinei a decedat noaptea trecută, în camera sa de hotel, cel mai probabil din cauza unui stop cardiac, potrivit presei din Italia.
În cariera sa, Astori, care avea 31 de ani, a mai jucat pentru Cagliari și Roma. Sâmbătă, înaintea meciului cu Udinese, jucătorul își prelungise contractul cu Fiorentina până în 2022. În această ediție din Serie A TIM, Astori a bifat 25 de partide în tricoul Fiorentinei (toate din postura de titular) și a marcat un gol, anul trecut, în victoria echipei sale cu Verona, scor 5-0.
„Fiorentina anunță dispariția căpitanului ei, Davide Astori. Având în vedere situația teribilă și delicată, dar mai ales pentru respectarea familiei lui, noi facem apel la sensibilitatea tuturor”, a fost mesajul italienilor, pe social-media.
Clubul viola a păstrat discreţia în privinţa tragicului eveniment, dar presa italiană a descoperit motivul morţii: stop cardio-respirator.
„Pentru situaţia delicată şi din respect pentru familia sa, facem apel la discreţie”, se arată în comunicatul Fiorentinei, care anunţă decesul unuia dintre cei mai iubiţi jucători viola din istoria recentă.
Gazzetta dello Sport a aflat cauza decesului: stop cardio-respirator. „Fiorentina, ce tragedie! Căpitanul cu 14 apariţii în squadra azzurra a fost găsit mort în camera sa de la hotelul „La di Moret”, din Udine. El a încetat din viaţă în somn, în urma unui stop cardio-respirator”, titrează sursa citată.
După decesul lui Davide Astori, lumea fotbalului a transmis mesaje de condoleanțe pentru familia fostului căpitan al Fiorentinei. Gianluigi Buffon a impresionat însă cu adevărat pe toată lumea, printr-un mesaj emoționant pe care l-a scris după moartea fostului său adversar din Serie A TIM.
Buffon și Astori au fost adversari în urmă cu aproape o lună, atunci când Juventus a învins-o pe Fiorentina pe Artemio Franchi, scor 2-0.
„Bună, dragă Asto,
De obicei, eu nu-mi exprim public gândurile despre o persoană. Mereu am considerat că frumuseţea şi unicitatea unei prietenii bazate pe respect reciproc şi afecţiune nu ar trebui să fie exploatate sau să ajungă la urechile unor oameni care nu ştiu să respecte asemenea legături.
În cazul tău, simt că trebuie să fac o excepţie, pentru că ai o soţie tânără şi o familie în suferinţă, mai ales fetiţa ta. Ea merită să ştie că tatăl ei a fost, din toate punctele de vedere, o persoană perfectă. Un mare om!
Ai fost cel mai bun exemplu al lumii de odinioară, având valori precum altruismul, eleganţa, educaţia şi respectul faţă de alţii. Felicitări! Ai fost unul dintre cei mai mari sportivi pe care i-am văzut vreodată!
Odihneşte-te în pace!
Al tău nebun, Gigi”, a scris Buffon, pe social-media.