Robert Glinţă, elev al Liceului cu Program Sportiv Baia Mare, va fi prezent la Campioantele Mondiale de Nataţie. Manifestarea sportivă se desfăşoară în perioada 5-16 august, în Kazan, Rusia, şi va reuni la start cei mai buni înotători ai lumii. Robert este însoţit de antrenorul său, Adrian Gherghel, urmând să înoate în probele de 50 metri şi 100 metri spate, la individual. De asemenea, va fi prezent şi Alex Coci, fost sportiv al LPS Baia Mare, antrenat de Ștefan Ioan Gherghel, care va lua startul la 50 metri şi 100 metri spate. Cei doi înotători vor face parte din echipa ştafetei de 4×100 metri liber. Băieţii au şanse să se califice în primele 12 echipe din lume, ceea ce le va asigura calificarea în mod direct la Jocurile Olimpice din 2016 care se vor desfăşura la Rio de Janeiro.