Fostul premier britanic Margaret Thatcher, supranumită „Doamna de Fier”, a fost desemnată cea mai influentă femeie din toate timpurile, într-un sondaj care le include, printre altele, pe laureata premiului Nobel Marie Curie, pe prinţesa Diana şi pe maica Tereza, potrivit dailymail.co.uk.
„Doamna de Fier” conduce acest clasament al celor mai influente femei din toate timpurile, fiind desemnată în acest sens într-un sondaj realizat în rândul a 2.000 de persoane de către compania Scottish Widows.
Margaret Thatcher este urmată în clasament de savanta Marie Curie, prima femeie care a primit un premiu Nobel şi singurul om de ştiinţă care a primit două astfel de distincţii în două domenii ştiinţifice diferite – fizică şi chimie.
Pe locul al treilea în acest clasament s-a situat regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii.
În topul 10 al celor mai influente femei din toate timpurile se mai regăsesc prinţesa Diana, maica Tereza, regina Victoria şi vedeta de televiziune Oprah Winfrey.
În acelaşi sondaj, pe lângă faptul că au desemnat cele mai influente femei din toate timpurile, respondenţii şi-au exprimat opiniile şi cu privire la alte categorii.
Astfel, aviatoarea Amelia Earhart, considerată un pionier al aviaţiei, întrucât a fost prima femeie din lume care a traversat Oceanul Atlantic la bordul unui avion cu un singur loc în cabină, a fost desemnată cea mai influentă sportivă, iar scriitoarea Jane Austen conduce clasamentul celor mai influente femei din domeniul artelor creative.
Judi Dench, una dintre puţinele femei în viaţă care au fost nominalizate în acest sondaj, conduce clasamentul celor mai influente persoane de sex feminin din domeniul artistic.
Scriitoarea franceză Simone de Beauvoir, care a murit în 1986, a fost desemnată cea mai influentă intelectuală care a activat în domeniul public.
Mediafax