Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj, Biroul Teritorial Baia-Mare au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Liviu Chira, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat că ”În perioada aprilie – mai 2008, inculpatul Chira Liviu a înregistrat în contabilitatea PFA Chira Liviu două facturi și șapte chitanțe fiscale, emise de o societate comercială, care nu a derulat în realitate nicio activitate, în valoare totală de 14.750.050 lei (din care T.V.A. în sumă de 2.355.050 lei), care nu reflectau operațiuni economice reale.
Pe această cale, PF Chira Liviu, administrată de inculpat, și-a diminuat obligațiile de plată față de bugetul statului, cu suma totală de 4.346.225 lei, reprezentând T.V.A. dedus nelegal, în sumă de 2.363.025 lei și impozit pe profit în sumă de 1.983.200 lei”.
Ministerul Finanțelor Publice s-a constituit parte civilă cu suma de suma de 7.977.673 lei, la care se vor adăuga și obligațiile fiscale accesorii.
Totodată, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra bunurilor imobile ce aparțin inculpatului Chira Liviu.
Dosarul a fost trimis spre Tribunalului Maramureș, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Numele Lui Liviu Chira apare în dosarul Horea 46A, în urma judecării lui fostul primar, Cristian Anghel, fiind trimis în închisoare. Liviu Chira a fost intermediar între proprietarul blocului și primărie, prețul imobilului fiind crescut astfel artificial.
ActualMM