Prefectul Sandu Pocol a declarat că autorităţile au fost anunţate de producerea unei cedări parţiale a DN19, la Săpânţa. La faţa locului s-a deplasat o echipă de intervenţie din cadrul Secţiei de Drumuri Naţionale Baia Mare care a constatat că, la km 215, partea dreaptă a drumului naţional a fost afectată, iar o porţiune a acestuia a cedat, fapt care a redus partea carosabilă. Cauza cedării drumului naţional o constituie, conform specialiştilor, izvoare şi apele subterane care subtraversează şoseaua şi care debuşează, în partea stângă a drumului, la o cotă estimată la aproximativ cinci metri faţă de platforma drumului. Erodarea s-a produs pe o suprafaţă în lungime de peste 250 de metri şi a redus circulaţia rutieră la o suprafaţă de 3,1 metri.
ATENTIE – DN19 afectat de o alunecare de teren, la Săpânţa
În calitatea sa de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prefectul Sandu Pocol, a solicitat semnalizarea rutieră corespunzătoare a zonei afectate (indicator rutier „drum îngustat”; indicator rutier „reducerea vitezei de deplasare”; indicator rutier de prioritate pentru autovehiculele care circulă din sensul opus zonei afectate) şi măsuri pentru reabilitarea sectorului afectat, având în vedere faptul că procesul de erodare este activ şi poate contribui la cedarea rambleului terasamentului drumului, fapt care ar contribui la prăbuşirea drumului naţional în zona afectată de alunecarea de teren.
Măsurile de urgenţă care trebuie luate se referă la excavarea pământului din zona afectată de alunecare pentru identificarea vizuală a situaţiei; completarea cu bucăţi de piatră a zonei excavate pentru stabilizarea drumului, în scopul de a preveni producerea unor accidente de circulaţie rutieră, mai ales la trecerea autovehiculelor cu tonaj ridicat şi stabilizarea porţiunii de drum afectate. Alte măsuri care se impun pentru stoparea fenomenului de alunecare a terenului din zona drumului naţional se referă la drenarea izvoarelor de apă existente în partea dreaptă a drumului naţional; colectarea pelor subterane şi de suprafaţă, prin executarea de drenuri longitudinale; executarea unor lucrări pentru descărcarea apelor printr-un podeţ, respectiv a unui şanţ betonat care să împiedice infiltrarea apelor pluviale, colectate în amonte.
Specialiştii din cadrul grupului de suporte tehnic pentru alunecări de teren din cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă vor întocmi documentaţia tehnică necesară pentru exacutarea lucrărilor care va fi înaintată Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj, în vederea alocării fondurilor financiare pentru punerea în siguranţă a zonei afectate de alunecarea de teren a drumului naţional de pe raza comunei Săpânţa.
loading...