spot_img
spot_img
AcasăActualitateDISTRIBUIE SĂ AJUNGĂ LA TOȚI BĂIMĂRENII VESTEA! | „Nu vom majora taxele...

DISTRIBUIE SĂ AJUNGĂ LA TOȚI BĂIMĂRENII VESTEA! | „Nu vom majora taxele și impozitele locale în Baia Mare. Valorile rămân aceleași ca în 2025” – Dăncuș Ioan Doru, primarul municipiului

DISTRIBUIȚI

Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, anunță că taxele și impozitele locale pentru anul 2026 nu vor fi majorate. Acesta a declarat că își respectă promisiunea făcută băimărenilor și că proiectul de hotărâre privind cuantumul taxelor și impozitelor a fost deja pus în transparență decizională.

 

„Am spus că nu vom majora taxele și impozitele locale în Baia Mare și îmi respect cuvântul dat”, a transmis Doru Dăncuș.

 

Potrivit primarului, valorile vor rămâne neschimbate față de anul 2025. „Așa cum am anunțat încă de la începutul anului, și poate nu mulți au crezut, nu am venit cu niciun fel de majorări față de 2025. Valorile rămân exact aceleași”, a precizat el.

 

Edilul a explicat că, deși administrația locală are nevoie de resurse suplimentare pentru a susține șantierele deschise și cofinanțarea proiectelor europene aflate în derulare, soluțiile vor fi găsite fără a pune presiune pe contribuabili. „Este foarte adevărat că avem nevoie de resurse, poate mai mult ca oricând. Avem șantiere deschise în întreg orașul, proiecte de sute de milioane de lei din fonduri europene în implementare pe care trebuie să le cofinanțăm. Toate acestea în timp ce încercăm să asigurăm buna funcționare a aparatului administrativ și, implicit, să oferim cetățenilor servicii publice de calitate. Dar vom găsi soluții pentru toate fără să împovărăm băimărenii”, a subliniat Doru Dăncuș.

 

Primarul a mai adăugat că eventualele modificări ale taxelor ar putea apărea doar la nivel național, în cazul în care Guvernul va decide schimbări fiscale: „Asta este ceea ce ne asumăm noi, la nivel de administrație locală. Dacă vor apărea modificări la nivel național, dacă Guvernul Bolojan va decide să vină cu modificări fiscale, acestea se vor aplica obligatoriu în toată România, nu doar în Baia Mare. Am însă încrederea și speranța că nu se va ajunge acolo.”

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA