DISPĂRUŢI. Trei persoane de cetățenie română care se aflau în zona Nisa la momentul producerii atacului nu au fost încă localizate, informează MAE.
Ministerul Afacerilor Externe informează că, din sesizările primite de la familii, trei persoane de cetățenie română (soț, soție și un minor) care se aflau în zona Nisa la momentul producerii atacului nu au fost încă localizate.
Autoritățile române, prin Ambasada la Paris și Consulatul General de la Marsilia, depun eforturi pentru identificarea acestora.
DISPĂRUŢI. În cadrul demersurilor de căutare, se menține legătura cu Interpolul.
Conform celor mai recente date furnizate de Celula de criză franceză, printre minorii răniți a căror identitate nu a fost încă stabilită și care se află internați într-un spital pediatric din Nisa, se găsește și unul care ar putea fi copilul român căutat.
În acest context, echipa consulară mobilă din cadrul Consulatului General al României la Marsilia s-a deplasat de urgență la spital pentru efectuarea verificărilor asupra identității sale. Verificările sunt în curs.
MAE precizează că pe listele oficiale de persoane decedate sau rănite nu figurează până la acest moment persoane de cetățenie română în afara celor două menționate în comunicatele anterioare. Operațiunile de identificare a tuturor victimelor de către autoritățile franceze continuă.
Ambasada României la Paris menține legătura permanentă cu Celula de criză instituită la nivel interministerial la Paris, inclusiv cu Celula de criză activată la nivelul Departamentului Alpes Maritimes, condusă de ministrul de Interne francez.
Demersurile instituționale ale Celulei de criză a MAE continuă în regim de permanență.
Sursa info