DISCUŢII ÎN PARLAMENT Legea prin care copiii, de la grădiniță și până la liceu, ar putea primi zilnic, pe perioada cât se află la grădiniţă sau la şcoală, o sticlă de 0,5 litri cu apă minerală, se va redepune la Parlament.
DISCUŢII ÎN PARLAMENT În prealabil, inițiatorii au avut discuții cu specialiștii în domeniu și cu producătorii de apă din România.
Legea mai prevede ca și cei aflați în spitale și azile să primească o sticlă cu apă zilnic. Banii vor veni de la bugetul statului și din fonduri europene, plus o suprataxare a alcoolului și tutunului cu 0,05 bani la fiecare produs vândut.
“La noi în ţară apa potabilă este o mare problemă în multe localităţi, întrucât, di studii, se arată că este infestată. Cum unii părinţi nu îşi pot permite să le cumpere zilnic o sticlă cu apă copiilor, aceştia riscă să se îmbolnăvească”, ne-a declarat inițiatorul legii deputatul PSD Dorel Căprar.
Deputatul susţine că sticla cu apă ar urma să ajungă zilnic la toţi copiii care urmează o formă de învăţământ, de la grădiniţă la liceu.
Specialiştii în domeniu spun că resursele de apă ale României sunt inepuizabile. Astfel, cu o exploatare corectă şi eficientă, România poate să asigure singură apă minerală pentru întreaga Europă în mod constant, în următorii 25 de ani. Mai mult, statul și-ar putea crea propria companie de produs apă minerală, companie care să asigure apa pentru școlari.
sursa info