AcasăActualitateDIN DATA DE 11 IUNIE - Cetățenii ucraineni, titulari de pașapoarte biometrice,...

DIN DATA DE 11 IUNIE – Cetățenii ucraineni, titulari de pașapoarte biometrice, pot călători în România fără viză

spot_img

DISTRIBUIȚI

DIN DATA DE 11 IUNIE Cetățenii Republicii Ucraina, titulari de pașapoarte biometrice, pot intra în România, începând cu data de 11 iunie 2017, și rămâne pe teritoriul țării noastre fără a avea obligația de a deține viză, pentru șederi a căror durată totală nu depășește 90 de zile, în cursul oricărei perioade de 180 de zile.

Această măsură intră în vigoare ca urmare a prevederilor Regulamentului (UE) nr. 850/2017 al Parlamentului European și al Consiliului din 17.05.2017 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 539/2001 al Consiliului de stabilire a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor externe şi a listei țărilor terte ai căror resortisanți sunt exonerați de aceasta obligație, Ucraina fiind introdusă în partea 1 din Anexa II a Regulamentului 539/2001.

Astfel, conform Ordonanței Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în Romania, cu modificările și completările ulterioare, (precum și a Regulamentului (CE) 399/2016), cetățenilor din Ucraina, posesori de pașapoarte biometrice, li se permite intrarea în România fără viză, cu respectarea celorlalte condiții prevăzute de art. 6 alin. 1 lit. c – h din actul normativ sus menționat:

prezintă documente care justifică scopul și condițiile șederii lor și care fac dovada existenței unor mijloace corespunzătoare atât pentru întreținere pe perioada șederii, cât și pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru tranzitul către alt stat în care există siguranța că li se va permite intrarea;

prezintă garanții că li se va permite intrarea pe teritoriul statului de destinație sau ca vor părăsi teritoriul României, în cazul străinilor aflați în tranzit;

nu sunt incluși în categoria străinilor împotriva cărora s-a instituit măsura interzicerii intrării în România sau care au fost declarați indezirabili;

nu au încălcat anterior, în mod nejustificat, scopul declarat la obținerea vizei sau, dupa caz, la intrarea pe teritoriul României ori nu au încercat să treacă frontiera României cu documente false;

pe numele lor nu au fost introduse alerte în Sistemul Informatic Schengen în scopul refuzării intrării;

nu prezintă un pericol pentru apărarea și siguranța națională, ordinea, sănătatea ori morala publică.

De asemenea, ramân în vigoare prevederile Acordului privind micul trafic de frontieră încheiat între Guvernul României și Guvernul Ucrainei, în sensul că, cetățenii ucraineni, titulari ai unor permise de mic trafic eliberate de către autoritățile competente, pot călători și sta pe teritoriul României, având obligația de a nu depăși limita de 50 km de la linia de frontieră și de a respecta condițiile și scopul pentru care a fost eliberat un astfel de document.

În acest sens, Poliția de Frontieră Română a dispus toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru asigurarea unui control operativ.

Este folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei de la graniţa cu Ucraina, iar în funcție de valorile de trafic, în fiecare punct de trecere a frontierei se vor crea fluxuri suplimentare de control, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz.

În acest sens, participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, ce poate fi accesată pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, care prezintă informații despre toate punctele de frontieră. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.

De asemenea, pentru informații privind punctele de trecere a frontierei, despre condiţiile de intrare in Romania sau pentru sesizări privind diferite aspecte din sfera de competență a Poliției de Frontieră cetățenii pot suna la numărul de telefon 021.9590, care funcționează în regim permanent.

Informaţii furnizate de Poliţia de Frontieră Română

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA