Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală efectueaza cercetari fata de inculpatul KHZR KARIM FRIAD, 38 de ani, cetatean irakian, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 şi art.32 alin.1 lit. « g » in ref. la art.32 alin.1 lit. « a » din Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.
În mod concret, la data de 13 decembrie 2012, inculpatul KHZR KARIM FRIAD a fost depistat in flagrant delict, pe raza municipiului Bucuresti, in zona sediului ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, avand asupra sa un cuţit cu lungimea de 22 cm.
Din cercetari a rezultat ca inculpatul, adept al regimului Sadam Hussein, s-a deplasat pe teritoriul României in scopul săvârşirii de acte teroriste, respectiv cu intenţia de a comite infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sanatatii unor reprezentanti diplomatici ai Marii Britanii şi S.U.A. în Romania, in semn de protest fata de acţiunile intreprinse de guvernele acestor state pe teritoriul statului irakian.
Procurorii D.I.I.C.O.T. au colaborat în instrumentarea cauzei cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DCCO – Biroul de Investigare a Terorismului. Suportul informativ a fost asigurat de către SRI.
La propunerea procurorilor D.I.I.C.O.T., Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventiva a inculpatului pentru o perioada de 29 de zile. Facem precizarea că faptele inculpatului urmează a fi analizate prin raportare la dispoziţiile art. 66 Cod procedură penală, referitoare la prezumţia de nevinovăţie.