DEZBATERE PUBLICĂ Autoritățile locale din municipiul Baia Mare au supus dezbaterii publice planul de mobilitate urbană. Raportul intermediar pentru proiect a fost finalizat și supus atenției publice în cadrul unei întâlniri desfășurate ieri, 18 octombrie la Primăria Baia Mare.
Planul de mobilitate urbană este un instrument de planificare strategică teritorială prin care sunt corelate dezvoltarea localităților din zonele periurbane și metropolitane cu nevoile de mobilitate și transport al cetățenilor. Planul de mobilitate urbană are drept scop îmbunătățirea modurilor de transport public sau privat, de pasageri sau marfă. Proiectul propune un model de transport a circulației mărfurilor și persoanelor printr-o rețea de transport la nivelul municipiului. Modelul de transport va fi elaborat în softul VISUM, pe baza de date GIS.
Citește și DATORII URIAȘE LA LOCUINȚELE SOCIALE DIN BAIA MARE – Le place să stea pe spinarea altora
Potrivit studiilor efectuate în cadrul raportului intermediar, planul are o serie de beneficii. Printre acestea se numără ameliorarea calității vieții și a mediului, accesibilitate tuturor, turism durabil și eficiență mai ridicată a utilizării resurselor. În cadrul dezbaterii publice s-au punctat aspecte legate de descongestionarea traficului rutier la orele de vârf, extinderea transportului public prin achiziționarea de autobuse electrice sau după caz troleibuz, construirea parcărilor supra și subterane în vederea facilității traficului pe străzile din Baia Mare precum și extinderea rețelei de piste pentru biciclete și crearea de noi spații publice pietonale.
La întâlnirea publică au participat cetățenii municipiului Baia Mare, reprezentanții autorității locale, consilierii locali precum și reprezentanți ai instituțiilor partenere care au contribuit la elaborarea planului. Planul de mobilitate urbană va fi realizat de către o firmă din București, societate care a câștigat procedura de licitație.
În elaborarea acestuia, firma va ține cont de toate aspectele semnalate în cadrul dezbaterii publice.
Simona Vasiac