DEZASTRU PE ŞOSEA Accident mortal pe Drumul Național 19, între localitățile Carei și Petrești, în dreptul drumului secundar care duce spre Marca.
Totul s-a întâmplat vineri, 1 septembrie, în jurul orei 10.00. Șoferul unui autoturism BMW, în care s-au mai aflat patru persoane, a pierdut controlul autoturismul, mașina a intrat în balans și s-a oprit într-un stâlp, scrie Presa SM.
La fața locului s-au deplasat zeci de pompieri, paramedici și specialiști în descarcerare. Trei dintre victimele aflate în spate, respectiv doi adulți și un copil, au fost scoși cu multiple fracturi, în stare gravă.
Din păcate, șoferul și o tânără aflată în partea dreaptă au decedat. Cu toate că au fost descarcerați rapid și s-a început procedura de reanimare, niciuna dintre victime nu a supraviețuit.
Surse judiciare au declarat că este vorba despre un tânăr, în vârstă de 23 de ani, și o femeie, în vârstă de 30 de ani.
Cele trei victime, respectiv în vârstă de 27, 29 și 11 ani, au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe pentru acordarea de îngrijiri medicale.