Apropiaţii au dezvăluit că Hasna Aitboulahcen era o extrovertită şi că obişnuia să consume des alcool. De asemenea, era renumită pentru pasiunea ei de a purta pălării de cowboy. În cultura din care provine, alcoolul este strict interzis. În plus, femeile musulmane nu au voie să îşi arate prea mult din corp sau faţă. Încălcarea unor astfel de reguli ale religiei musulmane poate duce chiar şi la pedeapsa cu moartea.
La zece luni după atacul de la redacția săptămânalului Charlie Hebdo, Franța este din nou în stare de șoc după un val de atentate teroriste fără precedent.
Țara a fost plasată în stare de urgență și și-a închis granițele după seria de atacuri comise vineri, 13 noiembrie, în șase locuri diferite din Paris — de la Stade de France, situat în nordul capitalei franceze, la zona centrală din apropierea Pieței Republicii.
sursă text şi foto stiripesurse.ro