DEŞI URMA SĂ FIE EXTERNAT Un pacient internat în Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean din Focşani s-a aruncat, în noaptea de joi spre vineri, de la etajul întâi al unităţii medicale şi a murit, iar Inspectoratul Judeţean de Poliţie Vrancea şi conducerea Spitalului Judeţean din Focşani au declanşat anchete în acest caz.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean Focşani, Alina Cosma, bărbatul avea 48 de ani şi era din localitatea vrânceană Păuneşti. El fusese victima unei agresiuni şi a ajuns la spital cu traumatism cranian închis.
Bărbatul era internat la Secţia Chirurgie din 31 mai, dar starea îi era bună şi urma să fie externat.
În noaptea de joi spre vineri, bărbatul, care era în salon şi cu alţi pacienţi, a deschis geamul sub pretextul că vrea să se aerisească şi a sărit de la etajul întâi al clădirii direct în cap.
În urma impactului cu solul, bărbatul a suferit traumatisme incompatibile cu viaţa: fracturi multiple de craniu şi de coloană vertebrală.
Decesul a fost declarat în jurul orei 5.15, în pofida încercărilor medicilor de a-l salva.
În urma decesului, atât IPJ Vrancea, cât şi Spitalul Judeţean din Focşani fac anchete pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs decesul.
Vrânceanul era cunoscut ca un consumator de alcool, iar atunci când era în stare de ebrietate provoca scandaluri, el intrând de mai multe ori în atenţia poliţiştilor.