Cu şapte zile înainte de Crăciun, Băsescu a înfulecat porcul, acel porc pe care, declarînd anterior că nu-l va înghiţi, l-a tăvălit cu sîrg prin căcat şi l-a împănat cu minciuni. Ca un piton încolăcit pe obsesiile sale, preşedintele şi-a dilatat maxilarul pînă la limita grotescului, ca să poată primi, mai întîi pe gît, apoi în adîncurile fiinţei lui, această gigantică umilinţă.
Ce greţuri îi va fi stîrnind în intestine hoitul fermentat e greu de spus. Pînă una-alta, el se află acolo, la concurs cu alte şpriţuri şi borîturi, ba chiar cu bucăţi de democraţie nedigerată, care, se ştie, îi cad greu preşedintelui la stomac.
Dar, pînă se stabilesc miniştrii şi pînă e validat Guvernul Ponta, pînă se reuneşte noul Parlament şi pînă începe supermajoritatea să se ducă pe copcă, avem timp să ne întrebăm: de unde vine ambiţia lui Băsescu? De unde-şi trage seva acest mod şleampăt şi violent de a contrazice pe toată lumea, de a-i contraria şi înfuria pe toţi? Care e originea nebuniei lui odihnite? Unde s-a născut primitivismul său de rău augur?
Răspunsul nu trebuie căutat în lumea civilizată, ci la est de Prut, în stepa calmucă. Băsescu e mongol – poate tătar, poate cuman, poate un peceneg corcit cu alte neamuri, ivit din genele unui străbun fioros. Faţa, locul de baştină, dar mai ales o anume uitătură crudă ni-l arată în toată splendoarea lui de năvălitor întîrziat. Nu-i de mirare că îi vrea pe huni la guvernare.
Eu m-am născut şi am copilărit în Dobrogea, înconjurat cu destulă prietenie de turcii şi tătarii uitaţi pe teren atunci cînd istoria s-a retras. Le recunosc faţa lată, blîndeţea, încăpăţînarea şi vechea pornire de a încăleca sau a mînca un cal. Sînt oameni calzi şi buni, artişti ai pastramei şi ghiudemului, arătînd, ca frizeri, un anume gust pentru obiectele tăioase. Hormonii de migrator li s-au cuminţit în ultimul secol. Dorul lor de a goni călare s-a sedentarizat. Au fost îmblînziţi de taclale şi de lungile perioade de pace, iar acum mongolii Dobrogei nu mai aleargă pe nimeni cu sabia scoasă.
Dar din hoarda liniştită se mai iţeşte cîte un cap rebel. Chel şi anacronic, el se trage dintr-o brută cu iatagan, doborîtă în încăierare acum cîteva veacuri. ADN-ul mongol al preşedintelui Băsescu e netocit. S-a strecurat pînă la noi păcălind civilizaţia, aducînd din Evul Mediu, la oblînc, incendii, violuri şi decapitări. Fără ca Băsescu să ştie, firea lui tătară ne supune la un şir de acte ratate. Cînd ne ceartă, preşedintele ne-ar da, de fapt, foc. Iar cînd îi face curte democraţiei, el vrea, în secret, s-o violeze.
Doru Bușcu