ActualMM.ro a prezentat în dimineața zilei de marți, 2 iunie 2015, imagini de la un incendiu izbucnit la o hală situată pe raza localității Rușor nr. 1 A, sat ce aparține de Copalnic Mănăstur (județul Maramureș).
Doua echipaje ale pompierilor militari din Baia Mare, dar și pompierii civili din Copalnic Mănăștur, au stins focul izbucnit la acoperișul halei. Acesta a fost afectat pe o suprafață de circa 60 mp iar focul a izbucnit din cauza unui scurt-circuit la instalația electrică a imobilului, o instalație improvizată.
Până aici nimic deosebit. În interiorul halei însă, pompierii, dar și polițiștii au început să se crucească de ce au găsit: o cultură in-door de cannabis cu peste 2.000 de plante.
Pe lângă acestea tot în interior s-au mai găsit peste 40 kilograme de muguri de cannabis (fie măcinați și pregătiți pentru consum, fie uscați și pregătiți pentru măcinare). In hală exista și o moară pentru măcinarea mugurilor. După ce pompierii au stins focul, la fața locului au sosit polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Maramureș.
Aceștia au stabilit că hala aparține unui cetățean olandez, pe nume Jos Cornelius Adrianus Tas. Totodată, s-a stabilit că în incinta halei respective exista 2.456 de plante de cannabis în diferite stadii de dezvolate.
Exista un sistem de irigație ingenios, confecționat artizanal, alimentat cu apă de la un puț aflat pe terenul ce împrejmuiește clădirea. De asemenea, pentru dezvoltarea optimă a plantelor s-a amenajat o instalație electrică pentru iluminat și încălzit (confecționată artizanal), racordată ilegal la sursă de curent electric.
Trebuie să mai spunem că hala respectivă aparținea unei maramureșence. Aceasta a vândut-o în toamna anului trecut cetățeanului olandez. Amplasarea halei era una ideală pentru a ascunde cultura de cannabis deoarece hala este ferită de ochii curioșilor, într-o livadă. Un bărbat din zonă a fost cel care a anunțat incendiul la 112 după ce a văzut flăcări la acoperiș. Mai mult, hala era împrejmuită de un gard confecționat din stuf și nimeni nu a pătruns în interior. De altfel, la stingerea incendiului au asistat, pe lângă câțiva localnici, și primarul comunei Copalnic Mănăștur.
ACTUALIZARE – DIICOT
La data de 2 iunie 2015, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş împreună cu ofiţeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş au depistat o cultură de cannabis, amenajată într-o hală din comuna Copalnic Mănăştur, din judeţul Maramureş. Cu ocazia cercetării la faţa locului au fost depistate 2.456 de plante de cannabis în diferite stadii de dezvoltare, având un sistem de irigaţie, confecţionat artizanal, alimentat cu apă de la un puţ aflat pe terenul ce împrejmuieşte clădirea. De asemenea, pentru dezvoltarea optimă a plantelor s-a amenajat o instalaţie electrică pentru iluminat şi încălzit, de asemenea confecţionată artizanal, racordată ilegal la sursa de curent electric. Totodată, au fost găsite, în diverse recipiente de plastic (saci, pungi, lădiţe) muguri de cannabis uscaţi, fie deja măcinaţi şi pregătiţi pentru consum, fie o parte care urma să fie supusă procesului de măcinare cu ajutorul unui dispozitiv, în interiorul căruia se găseau urme vegetale din planta menţionată. Din verificările efectuate, s-a stabilit că imobilul aparţine suspectului T.J.C.A, cetăţean străin. Cantitatea totală de muguri de cannabis depistată a fost de 41,95 kg, în valoare de peste 690.000 euro. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Maramureş au dispus faţă de suspectul T.J.C.A începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod pen. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Maramureş şi specialişti criminalişti din cadrul I.P.J. Maramureş. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
ACTUALIZARE 2 – IPJ Maramureș
Peste 33 de kilograme de fragmente vegetale uscate, 1.483 de plante verzi şi 943 de fire de răsad de cannabis au fost depistate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi de procurorii D.I.I.C.O.T., într-o hală din Maramureş. La data de 2 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj Napoca – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Maramureş au depistat o cultură de cannabis, amenajată într-o hală din comuna Copalnic Mănăştur, din judeţul Maramureş. Au fost ridicate 33 de kilograme de fragmente vegetale uscate, 1.483 de plante verzi şi 943 de fire de răsad de cannabis. Din verificările efectuate, s-a stabilit că imobilul aparţine unui cetăţean străin, în vârstă de 37 de ani. Ulterior, la data de 4 iunie a.c., poliţiştii au efectuat două percheziţii domiciliare în localităţile Baia Mare şi Tăuţii Măgherăuş, de unde au ridicat mai multe bunuri, ce servesc la probarea activităţii infracţionale a cetăţeanului străin. La activităţi au participat şi poliţişti de la structurile de acţiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, precum şi jandarmi. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de droguri de risc. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
CLICK AICI PENTRU ALTE DETALII REFERITOARE LA INCENDIUL DIN RUȘOR.