DESCOPERIRE INCREDIBILĂ Autorităţile franceze au confiscat 1,7 tone de răşină de canabis, cu o valoare de 12 milioane de euro. S-a întâmplat în cadrul unui control efectuat joia trecută în tunelul de sub Canalul Mânecii, la Coquelles (Pas-de-Calais).
Controlul a fost făcut asupra unui camion greu cu destinaţia Marea Britanie, a anunţat serviciul vamal, scrie Europe 1.fr, notează Observator.
Conform unui comunicat, citat de AFP, vameşii francezi au descoperit, disimulaţi în filtre industriale, „saci de plastic, lipiţi la cald, umpluţi cu răşină de canabis”.
„În total, 32 de filtre industriale conţinând 1.698 kg de stupefiante au fost confiscate”, relevă sursa citată. Valoarea capturii pe piaţa neagră este estimată la peste 12 milioane de euro.
Şoferul, însoţit de fiul său, de asemenea şofer, sunt de naţionalitate română.