DESCINDERI Procurorii DIICOT efectuează, marţi, 15 percheziţii în Reşiţa la persoane suspectate de trafic de droguri de risc, precum şi deţinere de stupefiante pentru consum propriu, anchetatorii spunând că membrii grupului infracţional organizat sunt în special tineri, unii elevi, care ”au avut avantajul de a pătrunde relativ uşor în mediile de consumatori”. În total, 26 de persoane vor fi audiate în acest dosar, scrie România TV.
DESCINDERI Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară ai Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin efectuează, marţi, un număr de 15 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Reşiţa.
Acţiunea vizează destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc în vederea consumului propriu, potrivit unui comunicat al DIICOT.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2015, ca urmare a destructurării mai multor reţele de traficanţi de droguri pe raza judeţului Caraş-Severin, având ca rezultat creşterea cererii pe «piaţă», s-a constatat o înmulţire semnificativă a situaţiilor de transformare a «consumatorului de droguri» în «distribuitor de droguri»”, se arată în comunicat.
Procurorii susţin că din ce în ce mai mulţi consumatori au identificat noi surse de aprovizionare cu droguri, în special din zona municipiului Timişoara, şi au început să asigure şi nevoia de consum a celor care nu aveau astfel de surse.
„Concomitent, pe considerente de amiciţie dar şi «de afaceri» au început să colaboreze, scopul principal fiind acela de a avea asigurată în permanent «marfa» în propriul cerc de distribuţie”, potrivit comunicatului DIICOT.
Astfel, în municipiul Reşiţa „s-a constatat cristalizarea” unei noi reţele de trafic de droguri.
„S-a reţinut că, spre deosebire de alte grupuri infracţionale destructurate anterior, acesta nu era format din membri cunoscuţi ai lumii interlope ci din tineri, unii dintre aceştia încă elevi, astfel că, din punct de vedere al nivelului distribuţiei de droguri, suspecţii au avut avantajul de a pătrunde relativ uşor în mediile de consumatori (spre deosebire de grupurile formate din persoane cunoscute ca violente, situaţii în care consumatorul era reticent în a avea contacte cu astfel de persoane)”, se mai arată în comunicatul DIICOT.
În acest dosar, 26 de persoane vor fi audiate la sediul DIICOT Caraş-Severin.