AcasăslolvaciaDESCHIS PENTRU PUBLIC – Buncărul lui Hitler din Berlin, atracție turistică

DESCHIS PENTRU PUBLIC – Buncărul lui Hitler din Berlin, atracție turistică

spot_img

DISTRIBUIȚI

DESCHIS PENTRU PUBLIC  O replică a buncărului subteran în care fostul dictator nazist Adolf Hitler s-a sinucis la 30 aprilie 1945  devenit obiectiv istoric şi turistic. Istoricii germani devin suspicioşi şi se tem că obiectivul să nu degenereze într-un „Disneyland” al ororii şi un „turism nazist”.

În ciuda tuturor polemicilor, buncărul în care fostul dictator nazist Adolf Hitler şi-a luat zilele la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în data de 30 aprilie 1945, se va deschide, în Berlin. Într-un fost adăpost antiaerian din oraş, aflat la aproximativ 1 kilometru de locul iniţial, în spatele unor ziduri groase de 3,80 metri au fost reconstituite biroul şi camera conducătorului nazist.

Se pot vedea un portret al lui Frederic al II-lea, pe perete, statuia unui câine şi o butelie cu oxigen în apropierea mesei de lucru a lui Hitler. Reconstituirea tuturor acestora nu este însă complet fidelă originalului, după cum au constatat specialiştii, dar nici nu se îndepărtează prea mult de acesta.

Citește și SCANDAL ÎN CONSILIU – Echipa de rugby nu mai primește susținere financiară

DESCHIS PENTRU PUBLIC

Până de curând, doar un simplu panou informativ semnala prezenţa buncărului dictatorului nazist pe o stradă din centrul Berlinului. Ultimul refugiu al lui a fost distrus la sfârşitul războiului. Locul în care se afla buncărul s-a transformat într-o parcare. Autorităţile germane au refuzat să instaleze chiar şi cel mai mic semn care să amintească despre trecut, de teama de a nu le da idei nostalgicilor celui de Al Treilea Reich de a veni în pelerinaj în acele locuri.

Citește și RUPE TĂCEREA – Prima declarație a primarului Cherecheș din arest la domiciliu și un comentariu de pe margine despre situația sa

La doi paşi de acest loc de tristă amintire se află un memorial al Holocaustului, iar mai încolo, „Muzeul de Topografie a Terorii” care aminteşte despre istoria nazismului şi de implantarea acestuia în capitala germană.

DESCHIS PENTRU PUBLIC

Cu aerul unui „Disneyland” al nazismului, iniţiativa suscită comentarii care mai de care mai controversate. Istoricii germani se tem de o devalorizare a trecutului dacă nu va fi susţinută de explicaţii pertinente. Mai mult, există temeri privind dezvoltarea unui „turism nazist” de care se tem autorităţile germane. Acestea au propus, pentru noul muzeu un tur complet de de maximum o oră şi jumătate, iar „buncărul lui Hitler” să fie doar „concluzia”.

Desigur, vizitarea obiectivului include povestirea, în detaliu, a vieţii în adăpostul subteran din acele vremuri, pentru a arăta realitatea conflictului. Obiectivul are o capacitate de vizitare de 3.500 de persoane, la un singur tur. Spre sfârşitul războiului, acolo s-au înghesuit 12.000 de persoane, într-o mizerie cruntă, pentru a se proteja de bombardamente.

Sursă info și foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA