AcasăActualitateSocialDESCHIDERE - Mii de maramureșeni vor primi Cardul European pentru Dizabilitate

DESCHIDERE – Mii de maramureșeni vor primi Cardul European pentru Dizabilitate

spot_img

DISTRIBUIȚI

DESCHIDERE  Aproximativ 18.000 de persoane ( copii şi adulți ) cu dizabilităţi din judeţul Maramureş ar putea beneficia de Cardul European. Documentul va fi eliberat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş şi le oferă celor amintiţi acces gratuit la evenimente culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber, desfăşurate în statele membre ale Uniunii Europene participante la acest proiect, respectiv în România, Estonia, Cipru, Malta, Slovenia, Croaţia, Belgia şi Italia.

Alina Coste Mădăras, director la DGASPC Maramureş, arată că „prin implementarea acestui proiect, se va facilita participarea persoanelor cu dizabilităţi din Maramureş la viaţă publică, culturală, la activităţi recreative, timp liber şi sport, participare garantată de Constituţie. Tocmai de aceea, consider că un pas către integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi a fost făcut şi prin intermediul acestui proiect-pilot”.

Aceasta a mai adăugat că persoanele cu handicap din Maramureş vor beneficia de Cardul European pentru Dizabilitate, numai în cazul în care deţin certificat de încadrare în grad de handicap, în termen de valabilitate.

In plus, spune ea, pentru a intra în posesia cardului persoanele îndreptăţite vor depune la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş o cerere, care va cuprinde datele de stare civilă ale solicitantului, numărul şi perioada de valabilitate a certificatului de încadrare în grad de handicap, inclusiv comisia judeţeană care a eliberat documentul precum şi o fotografie tip buletin realizată în anul în curs. Este de menționat faptul că data de la care va demara acțiunea de depunere a cererilor nu a fost încă stabilită ea urmând a fi comunicată.

Cardul european pentru dizabilitate va fi eliberat în termen de maxim 45 zile de la depunerea cererii, iar documentul va fi valabil până în luna august 2020.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA