După ce Fribourg Investments a preluat 49% din acțiunile Romaltyn Baia Mare, investitorii au anunțat intenția de a relua prelucrarea cu cianuri a minereurilor și deșeurilor minierale uzina băimăreană. Deputatul Mircea Dolha nu vede cu ochi buni această perspectivă și rămâne consecvent poziției adoptată în campania electorală, când a participat la un miting de protest la poarta Romaltyn, prin care se cerea eliminarea tehnologiei care utilizează cianurile.
„Nicio propunere de investitie nu trebuie ignorată, dar nici îmbrățișată cu ochii închiși. Mai importantă decât investiția și locurile de muncă e sănătatea mediului și a băimărenilor. Iar dacă reluarea activității la Romaltyn presupune utilizarea cianurii în procesul tehnologic, cred că, în realitate, ni se oferă un măr otrăvit, de care nu avem nevoie, în condițiile în care uzina se află în mijlocul unui cartier rezidențial. Nu cred că există în zonă 8,5 milioane de tone de deşeuri miniere, cât se declară că se vor prelucra. Iar cu varianta aducerii deșeurilor din altă parte nu pot fi de acord. Abia a scăpat Baia Mare de titlul de cel mai poluat oraș din Europa, nu e cazul să recucerim acest nedorit titlu, doar pentru că ni se flutură niște ipotetice investiții de milioane de euro, niște locuri de muncă, niște zone ecologizate și procese de producție atent supravegheate.
Am senzația de deja vu. Aceleași povești legate de uzina băimăreană le-am mai auzit de-a lungul timpului de la proprietarii ei succesivi: firmele Transgold și Aurul. Și-au făcut afacerea, după care și-au luat jucăriile și au plecat. Nu s-au ținut de cuvânt nici cu ecologizările, nici cu numărul de locuri de muncă promise, nici cu atenta supraveghere a procesului de producție. Așa am avut, în ianuarie 2000, accidentul ecologic de la iazul Bozânta, cu grave consecințe interne și externe. E evident că în prezent interesul pentru uzina băimăreană a crescut subit datorită celor 500.000 de tone de pirite aurifere pe care le-a scos la licitație Remin-ul și, în realitate, doar prelucrarea lor e vizată; restul e ambalare frumoasă pentru a manipula o populație care se confruntă cu lipsa locurilor de muncă. Acesta e intersul mare. Mai sunt interese mici ale celor care, prin metode mai mult sau mai puțin oneste, au intrat în posesia unor clădiri și terenuri din apropierea uzinei și speră să le vândă investitorilor de la Romaltyn la prețuri piperate”, a declarat deputatul băimărean.
Comisie parlamentară de studiere a cazurilor de cancer și de malformații la nou născuți
Preocupat de sănătatea băimărenilor, deputatul Mircea Dolha a cerut înființarea unei comisii parlamentare care să studieze incidența cazurilor de cancer și de malformașii la nou născuții din Maramureș. Asta deoarece există indicii că poluarea a determinat în județ (mai ales în Baia Mare) o rată a unor astfel de cazuri situată mult peste media pe țară.
„E cunoscut faptul că utilizarea cianurării nu e agreată nici de Uniunea Europeană. Iar sănătatea băimărenilor face mult mai mult decât promiterea a 40 milioane euro. De fapt, și acum avem în Baia Mare sechele de la poluare, în special de la utilizarea cianurii, concretizate într-un rată ridicată a cazurilor de cancer și celor de malformații la nou născuți. Chiar am să solicit înființarea unei comisiiparlamentare mixtă, care să investigheze această situație și pentru a vedea ce măsuri trebuie luate. În orice caz, nu aceea de a reintroduce poluarea în oraș. Nu cred în proiectul Fribourg Investments așa cum este el prezentat și sunt ferm – atât eu cât și băimărenii – împotriva reluării producției prin utilizarea tehnologiei cu cianuri” / a fost ferm deputatul Mircea Dolha.
Petre Al. Comănescu