AcasăActualitatePoliticDEPUTAȚII AU DECIS - Victor Ponta nu poate fi urmărit penal

DEPUTAȚII AU DECIS – Victor Ponta nu poate fi urmărit penal

spot_img

DISTRIBUIȚI

Plenul Camerei Deputaţilor a respins marți începerea urmăririi penale faţă de premierul Victor Ponta pentru conflict de interese. Primul-ministrul a ajuns la Cameră în jurul orei 10.00. „Întodeauna am emoţii în faţa Parlamentului”, a spus Ponta înainte de a intra în plenul Camerei Deputaţilor.

Cu 231 voturi „pentru”, 120 voturi „contra”, deputaţii au APROBAT raportul Comisiei Juridice. Cum raportul Comisiei juridice a respins cererea DNA de aprobare a începerii urmăririi penale a lui Victor Ponta, în urma votului din plen, premierul nu poate fi urmărit penal pentru acuzaţiile de conflict de interese, acuzaţii pentru perioda mandatului de premier. S-a utilizat pentru PRIMA OARĂ această procedură. Valeriu Zgonea a invocat motivarea CCR în cazul Şova. Atenţie, dacă rezultatul votului ar fi fost invers, adică s-ar fi infirmat raportul comisiei juridice, de asemenea, NU era aprobată cererea DNA de începere a urmăririi penale a lui Victor Ponta.

Dacă rezultatul votului ar fi fost invers, atunci Hotărîrea privind raportul comisiei urma să fie returnat la comisia juridică şi toată procedura se relua de la început. Trebuie să menţionăm că la Senat nu s-a procedat la fel în cazul celei de a doua votări în cazul Şova, deşi scrutinul a avut loc tot după publicarea motivării CCR. C.P. Tăriceanu nu a avut imaginaţia lui Valeriu Zgonea. Acolo s-a votat direct cererea DNA. Dacă Valeriu Zgonea are dreptate, atunci înseamnă că votul pentru Dan Şova a fost NECONTITUŢIONAL.

Zona Puterii

PSD – 143 deputaţi
UNPR – 39 deputaţi
Grup Tăriceanu – 14 deputaţi
UDMR – 17 deputaţi
Minorităţi – 17 deputaţi
PC – 12 deputaţi

Zonă neutră

Independenţi – 12 deputaţi
Grup Democrat-Popular – 14 deputaţi
Grup Geoană – 7 deputaţi

Zonă Opoziţie
PNL – 112 deputaţi

Absenţi siguri: 3 din PNL (2 bolnavi netransportabili + 1 plecat in delegatie)
Elena Udrea (arest la domiciliu)

Victor Ponta a luat cuvântul în aplauzele colegilor

„Cred că astăzi în faţă dv. trebuie dezbătute şi decise două situaţii extrem de importante. În primul rând, dv. trebuie să decideţi dacă tot ceea ce ţine de decizii politice pot să fie cenzurate de către o altă putere constituţională. În concret, numirea unui ministru se face în baza unei propuneri a partidului pe care îl reprezintă, în baza deciziei coaliţiei, în baza votului parlamentului şi în baza decretelor emise. Astăzi trebuie să decideţi dacă un reprezentat al altei puteri a statului paote să îi tragă la răspundere penală pe cei care iau o decizie politică comună”.

Ludovic Orban, în plenul Camerei

„Decizia de azi va afecta percepţia cetăţeanului asupra parlamentului, va afecta imaginea României. Va face înconjurul lumii şi va fi urmărit de toate cancelariile lumii civilizate, de toţi partenerii noştri euroatlantici. Astăzi nu votăm ca parlamentari dacă Victor Ponta este sau nu vinovat. Nu avem noi căderea să hotărâm acest lucru, nu avem nici informaţiile necesare. Dacă va întreb câţi aţi văzut dosarul, 99% veţi răspunde că nu aţi văzut dosarul. Vă bazaţi pe informaţii trunchiate. Noi astăzi votăm pentru a stabili un lucru clar – dacă în România respectăm Constituţia şi anume că nimeni nu e mai presus de lege, nici măcar Victor Ponta, votăm dacă Parlamentul României susţine sau stabilirea dreptăţii de către puterea judecătorească, dacă obstrucţionează sau nu justiţia. Acesta este votul. La fel vă cer şi eu: nu votaţi politic, votaţi din considerente care ţin de apărarea democraţiei în România.

Dacă azi votaţi împotrivă, nu faceţi altceva decât să îi apăraţi pe cei adunaţi în jurul premierului! Majoritatea sunteţi oameni oneşti care nu aţi jefuit statul, care nu sunteţi implicaţi în acest sistem corupt! Nu deveniţi complici cu corupţia în România!

Dacă votaţi pentru începerea urmării penale, nu este afectat nici majoritatea parlamentară, iar în cazul în care premierul este suspendat, preşedintele numeşte interimar din guvernul vostrul. Nu va mai lăsaţi manipulaţi. Nimeni nu va împiedică să formaţi un guvern. Votaţi în favoarea justiţiei”.

Comisia juridică a dat, luni, un aviz negativ la cererea procurorilor de începere a urmăririi penale împotriva premierului, unde s-a votat cu 18 voturi „împotriva“ începerii urmăririi penale, 7 „pentru“ şi o abţinere.

DNA a început urmărirea penală pe numele premierului Victor Ponta pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în dosarul lui Dan Șova, fapte pe care premierul le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA