AcasăActualitateDEPUTAT VIORICA CHERECHEȘ – Modificare legislativă: medicii se vor putea pensiona la...

DEPUTAT VIORICA CHERECHEȘ – Modificare legislativă: medicii se vor putea pensiona la 67 de ani

spot_img

DISTRIBUIȚI

DEPUTAT VIORICA CHERECHEȘ În Comisia de Sănătate din cadrul Camerei Deputaţilor, deputatul dr. Viorica Cherecheș a avizat pozitiv modificarea la Legea 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Astfel, la cerere, medicii vor avea dreptul să se pensioneze în condiţiile dreptului comun sau la vârsta de 67 de ani.

Noua modificare, care a fost deja avizată pozitiv la Senat, dă posibilitatea medicilor să se pensioneze în continuare conform legislaţiei generale, nu la vârsta de 65 de ani, aşa cum prevedea articolul de Lege care a fost modificat. Este un pas spre normalitate care va da posibilitatea medicilor cu vechime să-şi presteze în continuare specialitatea în care au acumulat experienţă dar şi să transmită aceste cunoştinţe colegilor mai tineri. Am votat pozitiv această modificare cu dorinţa de a suplini oarecum lipsa medicilor specialişti şi a celor de familie din sistemul medical românesc şi pentru a sprijini medicii tineri în primii ani de activitate”, a spus dr. Viorica Cherecheș.

ActualMM

Sursă info și foto: Facebook

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA