România se zbate în agonie din punct de vedere economic, iar repercusiunile sunt dintre cele mai grave. Gheorghe Șimon, deputatul PSD de Maramureș se alătură colegilor de partid care doresc demiterea lui Claudiu Iulius Gavril Năsui, principalul responsabil de situația dezastruoasă în acre a ajuns România.
„Ministrul Năsui trebuie demis de urgenţă! Este responsabil pentru accentuarea degradării economiei românești. A compromis programe esențiale de sprijinire a antreprenorilor – măsura 3, Horeca, Start-up nation, privind promovarea exporturilor – a blocat investițiile, pregătește vânzarea pe nimic a activelor naționale valoroase. Fiecare zi în plus cu Năsui la Economie înseamnă câte 100 de milioane pierderi pentru firme. Liberalii apără un incompetent care nu are măsura neputinței lui, dar pe care intreprinzătorii români o simt din ce în ce mai acut”, a subliniat Gheorghe Șimon.
La un an de Pandemie, cu măsuri economice negative fără precedent, Guvernul liberal, din care și Claudiu Năsui face parte, nu a reușit să facă altceva decât să distrugă. Programe esențiale pentru dezvoltarea economică națională au fost desființate sau puse în așteptare, unele dintre ele chiar la intervenția personală a ministrului.
„Din cauza incompetenţei ministrului Năsui, România a ajuns să fie singurul stat membru din U.E. fără o politică industrială activă, fără o strategie de încurajare a capitalului autohton și a domeniilor din economie cu un grad mare de competitivitate. Măsura 3-Granturi pentru Investiții- este sabotată prin compromiterea alocării fondurilor, ca urmare a intervenției personale ilegale a lui Năsui în sistemul informatic, ceea ce a determinat și o anchetă DNA.Schema de ajutor de stat pentru HORECA a fost amânată cu 2 ani, deși situația disperată a firmelor din domeniu reclama o aplicare imediată. Voucherele de vacanță au fost eliminate în acest an, ceea ce îngroapă și mai tare turismul românesc. Au fost blocate plățile în Start-up Nation. Restanțele se ridică la peste 900 de milioane de lei. Au fost anulate programele de sprijin a exporturilor”, a concluzionat Șimon.