Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Baia Mare au pus ieri în executare un mandat de aducere emis pe numele unui tânăr de 20 de ani, cercetat pentru comiterea mai multor fapte penale pe raza municipiului.
În contextul activităților de cercetare desfășurate, polițiștii au constatat că tânărul deținea și un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Baia Mare, pentru furt calificat. Astfel că bărbatul a fost depus în Penitenciarul Baia Mare iar polițiștii îl cercetează în continuare pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie, furt și furt calificat, toate sesizate pe parcursul anului trecut.
Astfel, în luna octombrie 2020 acesta ar fi sustras o haină din blană pentru dame din incinta unui centru comercial, valoarea prejudiciului reclamat fiind de 12.500 de lei precum și mai multe corpuri de mobilier de pe terasa unui cabinet medical, în valoare de 1000 de lei.
De asemenea la începutul lunii decembrie 2020, este bănuit că, împreună cu o altă persoană necunoscută, ar fi sustras din incinta unui magazin de pe bulevardul Republicii din municipiu, mai multe produse cosmetice. În acest caz, fiind surprinși de o angajată a magazinului, pentru a-și asigura scăparea, ar fi exercitat acte de violentă împotriva acesteia, fapta transformându-se astfel în tâlhărie.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a tânărului și pentru identificarea tuturor persoanelor participante la comiterea infracțiunilor.