DEPINDEM DE STRĂINI Pensiile românilor vor depinde de evoluțiile financiare ale companiilor străine și asta pentru că fondurile de pensii se vor vedea nevoite în curând să investească tot mai mult în firmele de peste hotare, avertizează administratorii fondurilor de pensii.DEPINDEM DE STRĂINI „Bursa din România devine din ce în ce mai mică pentru nevoile fondurilor de pensii, ori asta din punctul nostru de vedere devine următoarea provocare ca țară. Canalul de finanțare al Bursei devine tot mai îngust și, împreună cu ASF va trebui să ne gândim și la alte canale de finanțare”, a declarat Radu Crăciun, directorul general al BCR Pensii.
Potrivit lui, fondurile de pensii au o responsabilitate către clienții lor care și-au investit în ele economiile lor pentru pensii, iar asta înseamnă investirea lor în cel mai bun mod cu putință. „Iar acest lucru ar putea însemna investirea lor în străinătate”, a mai declarat șeful BCR Pensii.
Companiile de stat nu reprezintă nici ele o prea bună soluție pentru că nu au credibilitate. Chiar dacă ar fi listate pe Bursa de Valori din București fondurile de pensii nu prea s-ar înghesui să cumpere acțiuni de la ele pentru că acestea nu au un istoric prea bun. Un alt minus vine din partea antreprenorilor români, mai ales a celor din IT, care nu se listează pe bursă. „Este greu să vezi copilul pe care l-ai crescut că are și alți acționari minoritari. Și apoi, la noi nu prea există firme de IT listate la Bursă pentru că antreprenorii după ce le dezvoltă, le vând mai departe către companiile mari din lume”, a mai spus Radu Crăciun. Agricultura care are de asemenea un potențial foarte mare în România nu este bună pentru bursă pentru că la noi pentru că producția ține de mila lui Dumnezeu.
Sursă info.
Sursă foto.