DEMNITATE ȘI BUN SIMȚ (Duminica a 22-a după Rusalii) Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit.

Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat.

Şi, în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie!

Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, iar Lazăr, asemenea, pe cele rele; şi acum aici el se mângâie, iar tu te chinuiești. Şi, peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi.

Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. 

Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți. (Luca 16, 19-31)

Evanghelia de faţă ne apare înaintea ochilor sufleteşti ca o lecţie de pedagogie creştină, deo­sebit de sugestivă, în care sunt prezentate, în contrast, două „studii de caz”: pe de o parte, un bogat nemilostiv, nesimţitor şi egoist; pe de alta, un sărac smerit, care, deşi plin de bube, nu cerşea. Avea demnitate şi bun simţ. Dacă îna­intea lumii primul părea un om de „vază”, înaintea lui Dumnezeu era, de fapt, un anonim. De aceea nu i se pronunţă numele. În schimb, celui care părea un „nime­ni” în ochii celor grăbiţi, Mântuito­rul îi dezvăluie numele. Şi ce nu­me frumos: Lazăr (în ebraică: El Azar – Dumnezeu a ajutat, Dumnezeu a miluit).

Rostind această pildă, credem că Mântuitorul ne transmite următorul mesaj: dincolo de pragul morţii, fiecare va primi răsplata corespunzătoare faptelor, dar nu în funcţie de sărăcie sau bogăţie, ci de calitatea comportamentului. Pentru purtarea lui smerită, Lazăr dobândeşte un loc în sânul lui Avraam. Şi nu pentru că era sărac. În schimb, pentru că era nemilostiv, egoist şi nesimţitor faţă de cei aflaţi în suferinţă, bogatul ajunge în iad. Şi, desigur, nu pentru că era bogat, nici pentru că se îmbrăca în porfiră şi vizon.

Sfinţii – minunate exemple de comportament altruist

Duminica de azi a fost rânduită în calendar la scurtă vreme după sărbătorirea unor sfinţi a căror viaţă ilustrează foarte bine mesajul izvorât din pericopa evanghelică: Cuvioasa Parascheva, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir şi Cuviosul Dimitrie cel Nou. Citind, bunăoară, Acatistul Cuvioasei Parascheva, întâlnim următorul verset: „Bucură-te, nesprijinitoarea celor ce caută numai folosul lor” (Icos 7). Ascultând Evanghelia de azi, ne dăm seama că bogatul nemilostiv se încadrează exact aici: căuta numai folosul lui! Iar între modul egoist de a vieţui şi sărmanii care ar fi avut nevoie de ajutor el crease o „prăpastie”, de care însuşi se va lovi, apoi, îndată după moarte. „Un om, ca şi un popor, atâta valorează cât a înţeles din Evanghelie” – spunea savantul Simion Mehedinţi, mărturisitor demn în vremea dictaturii comuniste.

Iar într-o lucrare a sa, „Parabole şi învăţături din Evanghelie”, tălmăcind pilda evanghelică de azi, nota: „Toată purpura şi vizonul bogaţilor nu ajută cu nimic atunci când vin ceasurile grele ale vieţii, mai ales ceasul morţii… Acela care s-a lăsat ademenit de avere şi desfătări ajunge în ceasul morţii cu sufletul încărcat şi degeaba se mai roagă: el nu poate fi ajutat nici măcar cu o picătură de apă, adică e mai sărac decât orice sărac… În schimb, vorbind de boala lui Lazăr, fără să arate că ar fi fost vinovat de ceva, Iisus a voit să ne spună că suferinţa, chiar când nu-i din vina noastră, poate fi totuşi spre binele nostru. Cum? Foarte simplu: omul cuprins de suferinţă îşi limpezeşte sufletul. În loc de mânios, e potolit; în loc de zgârcit, e darnic; în loc de vorbe înţepate, e duios şi cumpătat la vorbe. S-au văzut oameni pentru care o boală sau o altă nenorocire a fost începutul îndreptării lor. Bubele lui Lazăr, pe care le lingeau câinii, sunt păcatele de care îl scapă suferinţa şi căinţa, îndată ce omul îşi dă seama de rostul vieţii, ceea ce se întâmplă mai ales în vreme de boală, când omul îşi face mai des „socoteala cu veşnicia”, întrebându-se ce va urma după ce va închide ochii…” (Parabole…, Ed. Sophia, 2002, pp. 80-81).

Importanţa faptelor „mici” pentru a dobândi „sânul lui Avraam”

Pentru a dovedi omenie, era suficient ca bogatul să poruncească slujitorilor să-i oblojească rănile, să-i dea un blid de mâncare şi un pahar cu apă… Lucruri „mici” înaintea oamenilor (aparent mici!), dar mari şi însemnate înaintea Domnului. Să ne amintim ce a spus Mântuitorul: „Cel ce va da de băut unuia dintre aceştia mici numai un pahar cu apă rece, în nume de ucenic, nu va pierde plata sa!” (Matei10, 42). De aceea, în orice situaţie am fi, să avem mereu disponibilitatea de a fi de folos celui care ne întâmpină, mai ales în condiţiile încâlcite ale vieţii „moderne”, chiar dacă uneori gesturile noastre par a fi „mici”. Dacă, de pildă, ne sună cineva pe telefonul mobil, să răspundem cu amabilitate, nu să „tăiem” apelul în clipa în care socotim că vine de la un… „neînsemnat”.

E posibil ca la celălalt capăt al „firului” să fie uneori o mare urgenţă, poate chiar o mare suferinţă. În caz contrar, ne-am asemăna cu cei care nu răspund la „bună ziua” ori nu ne-am deosebi, iată, de bogatul nesimţitor.

În acest sens al solicitudinii, credem că pilda de azi ne sugerează ca întotdeauna să fim receptivi la trebuinţele semenilor, indiferent de persoană, loc, situaţie, iar când suntem interpelaţi să reacţionăm încurajator, cald şi amabil: „Vă rog spuneţi, vă ascult!”. Nu să ne încruntăm, să folosim un ton rece şi, fără să ştim ce ne va ruga, să şi pregătim în sinea noastră un refuz. Pe cât se poate, însă, când aflăm de necazul cuiva, să fim săritori din proprie iniţiativă, nu să aşteptăm să ne implore şi să-l vedem umi­lindu-se înaintea noastră. Cât de sugestivă este, în acest sens, zicerea: „Amabilitatea nu costă bani!”.

În acest mod, versetul din Acatistul Cuvioasei Parascheva, nu de mult pomenită în calendar, poate fi schimbat, imprimându-i un sens pozitiv. În loc de„Bucură-te, nesprijinitoarea celor ce caută numai folosul lor”, să auzim:„Bucură-te, sprijinitoarea celor ce caută, întotdeauna, întâi folosul aproapelui”.

Concluzia acestei pilde este una simplă: dacă vom căuta întotdeauna, prioritar, folosul aproapelui, înseamnă că am înţeles şi am aplicat corect mesajul Evangheliei de azi.

Pr. Prof. Dr. Vasile Gordon