Prefectul județului Bistrița Năsăud, Ioan Țintean, a susținut o conferință de presă în care a anunțat că începând cu data de 1 martie a cerut să nu mai ocupe funcția de prefect al județului. Totodată, a anunțat că se va întoarce pe scaunul de director al Finanțelor Publice și imediat ce nu va mai fi înalt funcționar public va reintra în politică.Ceea ce se vorbea de multă vreme, și anume că prefectul Ioan Țintean are zilele numărate în fruntea Instituției Prefectului, se adeverește. Doar că Țintean nu a așteptat să fie demis de noul Guvern, și-a înaintat chiar astăzi demisia – după cum a declarat în într-o conferință de presă.
„Îmi manifest intenția de a reveni în zona executivă. Intenționez să particip la alegerile locale din 5 iunie 2016. Așa cum mă știti, sunt un om corect față de mine însumi, față de cetățeni și față de lege, așa că astăzi am transmis solicitarea ca începând cu 1 martie să fie întreruptă detașarea mea ca reprezentant al Guvernului” – a declarat Ioan Țintean – încă prefect al județului.
Acesta și-a anunțat intenția de a se reîntoarce la șefia Finanțelor Publice, instituție unde are rezervat de câțiva ani scaunul de director general, funcție pe care a ocupat-o în 2005 și din care a fost detașat temporar în 2008 pentru a ocupa diferite demnități publice – deputat, prefect.
Totodată, Ioan Țintean și-a anunțat revenirea în viața politică după 1 martie, data de la care nu va mai fi înalt funcționar public. Va candida din partea ALDE pentru un fotoliu de consilier județean și, din informațiile noastre, luptă pentru un scaun de vicepreședinte al Consiliului Județean în alianța politică cu PSD-ul.
Ioan Țintean are 64 de ani și a fost președinte al PNL BN, funcție la care a renunțat când a fost numit prefect.
sursă știre bistriteanul.ro