DEMERSURI O delegație formată din angajați ai Serviciului Public Asistență Socială și reprezentanți ai comunităților de romi din Baia Mare a fost primită luni, 6 martie, de subprefectul Gavriș Ardelean.
DEMERSURI Bogdan Gavra, directorul SPAS, a precizat că dorința lor este de a fi sprijiniți de Instituția Prefectului prin demersuri la alte instituții, pentru a rezolva unele probleme cu care se confruntă comunitățile de romi.
Problemele semnalate au fost mai multe. Astfel, romii de pe Horea 46 B doresc sprijin pentru curățenie, problemele fiind foarte mari de când nu există apă la grupurile sanitare.
Blocul urmează să fie reabilitat prin Compania Națională de Investiții, după organizarea unei licitații.
Pe Horea 46 A, problemele cu curățenia sunt de asemenea mari, iar aici este oprită energia termică din cauza restanțelor.
Oamenii ar prefera ca energia termică să nu fie furnizată la comun, ci individual, pe fiecare apartament, pentru ca locuitorii să poată face economii atunci când doresc.
Problema apei există și pe Pirită, unde 55 de familii se alimentează de la o singură sursă de apă. Aici, majoritatea familiilor locuiesc de peste 20 de ani, și totuși încă nu au forme legale.
Romii spun că, în momentul în care ar primi legal un teren în folosință, ar fi dispuși să își plătească utilitățile și să își ridice case, pentru că mulți lucrează și au o sursă de venit.
Starea de provizorat și demolarea periodică a caselor, însă, îi face să nu depună eforturi pentru propriul confort.
Cu toate acestea, copiii de pe Pirită se încăpățânează să meargă la școală, mergând pe jos în condiții grele, pentru că romii își doresc să se integreze.
Pe Craica, multe persoane din cele 146 de familii au buletine provizorii, neavând un domiciliu legal. Din acest motiv, copiii sunt adesea amânați sau refuzați atunci când doresc să se înscrie la școală.
Tot aici există probleme cu energia electrică, racordurile fiind făcute ilegal prin surse de la blocurile învecinate. De asemenea, reprezentanții comunității au cerut să se facă demersuri pentru a se afla stat
utul liniei ferate din zonă, întrucât, atâta vreme cât aceasta este funcțională, legea împiedică ridicarea unor construcții pe o distanță de 15 metri de o parte și de alta a liniei.
Cei prezenți au cerut containere pentru zona Craica, afirmând că, dacă acestea ar fi amplasate în zonă, comunitatea s-ar ocupa de strângerea gunoaielor.
Lipsa containerelor de gunoi a fost semnalată și în Ferneziu.
Aici, pe anumite străzi, romii au case vechi și de 30 de ani, fără a avea însă forme legale. Tot în Ferneziu, pe strada Pârâului nr. 15, s-a cerut ajutor pentru renovarea unui bloc, fost cămin al minei Herja, în care locuiesc 12-15 familii.
Blocul are grave probleme cu structura acoperișului și a pereților, familiile aflându-se în pericol.
Bogdan Gavra a solicitat identificarea unor fonduri guvernamentale sau europene pentru finanțarea unor locuințe de necesitate, care ar rezolva o parte dintre problemele cu care comunitățile rome se confruntă.
Subprefectul Gavriș Ardelean i-a asigurat pe cei prezenți că rezolvarea problemelor cu care se confruntă romii este o problemă de interes general, nu doar a acestei comunități.
El a subliniat, însă, faptul, că e necesar ca atunci când se fac investiții, ele să se și păstreze, să nu se distrugă din neglijență sau din rea-voință.
Subprefectul le-a spus reprezentanților comunităților rome că este necesară implicarea lor, în calitate de lideri, pentru ca investițiile din comunități să fie durabile.
La solicitarea venită din partea celor prezenți de a furniza comunităților rome locuințe modulare, subprefectul a precizat că acestea se află pe inventarul ISU Maramureș, fiind destinate victimelor situațiilor de urgență.
Subprefectul Gavriș Ardelean a luat act de problemele semnalate, urmând ca peste câteva zile să se deplaseze în toate comunitățile de romi din Baia Mare, pentru a identifica soluții.
De asemenea, el s-a angajat să facă demersuri pe lângă Inspectoratul Școlar Maramureș pentru a se acorda atenție sporită înscrierii la școală a copiilor de etnie romă.
În final, Claudia Costea, reprezentantă a SPAS Baia Mare, a precizat că, timp de o lună, au avut loc consultări cu romii din comunitățile băimărene, urmând să fie redactat un memoriu care va cuprinde problemele acestora.
Documentul va fi înaintat tuturor instituțiilor maramureșene care ar putea avea un rol în rezolvarea lor.
Fiecare comunitate de romi din Baia Mare s-a organizat și are un grup de inițiativă, acestea urmând să ajute autoritățile în demersurile lor.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș