Localnicii din Maramureş „se omoară între ei pentru o palmă de pământ”, folosind violenţa fizică drept singura modalitate de apărare a drepturilor lor, scrie publicaţia britanică The Guardian într-un articol care avertizează asupra numărului ridicat de cazuri de crimă din nordul României.

Publicaţia britanică The Guardian prezintă într-un articol intitulat „Vecinii ucigaşii” („The murderers next door„), postat pe site-ul său, joi, o scurtă istorie a tradiţiei împământenirii din zona Maramureşului, ai cărei localnici se „omoară între ei pentru o palmă de pământ”, scrie Mediafax.

Autorul articolului, Adam Nicolson, scrie că „o palmă de pământ nu înseamnă prea mult, dar totuşi e ceva, ceva care crezi că, într-adevăr, contează mai mult într-un moment de pasiune sau de frică decât înainte sau după o astfel de clipă”.

„Dezamăgiţi de conducătorii lor, comunităţile rurale au hotărât să-şi impună în mod violent drepturile”, scrie The Guardian, adăugând că „într-o provincie săracă şi îndepărtată din Maramureş, în nordul Carpaţilor, delimitată de drumuri de munte nebătătorite de restul României din sud, măsurile de corecţie fizică încă persistă”.

Publicaţia britanică atrage atenţia asupra cazurilor de crimă din Maramureş declanşate de lupta pentru pământ, invocând că, uneori, au existat 40 de astfel de atacuri violente într-o perioadă de 12 luni, fiind aproape o practică săptămânală.

„În timp ce, săptămânal, accidente de transport au loc în alte colţuri de lume, presa locală relatează că un alt bărbat – întotdeauna un bărbat – este omorât pentru o mână de pământ”, descrie The Guardian.

De regulă, autorii atacurilor reacţionează impulsiv, constatând ulterior consecinţele actului săvârşit; de regulă, se duc singuri la sediul poliţiei locale şi se predau sau aşteaptă să fie descoperiţi de autorităţi. „Şocaţi de ceea ce au făcut, ucigaşii se întorc în bucătăriile lor şi aşteaptă poliţia să vină după ei şi, în momentul în care cazul ajunge în instanţă, predează vinovaţi, ca şi cum ceva ar fi izbucnit în ei, ceva pentru care nu sunt responsabili”.

Deţinerea de pământuri este o reflexie a statutului social în cadrul comunităţii. „Orice bucată de pământ este importantă aici. Oamenii din Maramureş, cu o tradiţie a sărăciei şi a familiilor numeroase, sunt ceea ce sunt datorită pământului pe care îl au. Pâmântul este un constituent al persoanei.”

De aceea, pătrunderea neautorizată pe terenul unei persoane este o insultă gravă la adresa intimităţii acesteia. „Să păseşi pe pământul unui alt bărbat, să intri în special în curtea din jurul casei lui, este o infiltrare intimă ca şi cum ţi-ai pune degetele în gura lui”, susţine autorul articolului, în baza mărturiilor localnicilor pe care i-a întâlnit în vizita sa din Maramureş din luna mai.

El îl citează pe un jurnalist din Baia Mare în sprijinul acestor afirmaţii, jurnalist care susţine că dacă cineva vine pe pământul lui, îl va omorî.

„Este o limită pe care a întrecut-o. Şi când îmi va întâlni privirea, va înţelege. Mi s-a întâmplat ca oameni înarmaţi să vină pe pământul meu. Le-am zis că au la dispoziţie zece secunde să plece – Dacă mai veniţi o dată, nu vă voi mai da această şansă”, explică jurnalistul din Baia Mare, care nu a dorit să-şi dezvăluie numele.

Autorul articolului povesteşte că în vizita sa din Maramureş a fost însoţit de şi de un jurnalist român, Teo Ivanciuc, evocând o dimineaţă de mai, perioadă în care pământul trebuie lucrat. Această practică „a curăţirii pământului”, după cum o numeşte, este una realizată de bătrâni; tinerii sunt plecaţi la muncă peste hotare „să câştige euro”. Fermele sunt „micuţe”, jumătate dintre cele nouă milioane de ferme din statele UE se află în România, potrivit publicaţiei britanice, de aceea, fiecare bucată de pământ este importantă.

Urmărind activităţile agricole desfăşurate, jurnalistul The Guardian face o comparaţie între actul uciderii şi cel al lucrării pământului.

„Dacă nu ştii prea bine care e situaţia, ai putea crede că este (un peisaj) perfect. Dar apoi, într-o altă lumină, vezi instrumentele violenţei aduse pe câmp: bara de oţel, ranga, pentru a face găuri în pământ, toporul cu tăişul ascuţit, ţăruşii, sapa, coasa – toate instrumentele cu care controlul poate fi impus. Să tai, să controlezi, să spinteci, să ciopârţeşti, să omori: acestea sunt aspectele existenţei de zi cu zi”.

„Suntem Maramureş”, spune jurnalistul român, Teo, pe jumătate ironic. „Suntem foarte agresivi, foarte nervoşi. Toată lumea va băga mâna în buzunar ca să scoată cuţitul de acolo”, susţine acesta.

În continuare, jurnalistul britanic prezintă diverse momente din istoria Maramureşului, lupta dintre români şi austro-ungari, fenomenul colectivizării pământurilor impus de regimul comunist al lui Ceauşescu şi cum mulţi proprietari nu şi-au mai recuperat pământurile după căderea regimului, acestea trecând în proprietatea statului.

El aminteşte şi de un caz de crimă din Săliştea de Sus, petrecut în mai 2009, în care un bărbat, pe nume Mărtiniuc, şi-a omorât vărul, Ianoş Paşca, pentru că îi voia pământul moştenit. El stătea pe malul râului Iza, cu nepoata sa, Mimi, în vârstă de trei ani, în braţe. Mărtiniuc, care băuse cu un prieten cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Constantin şi Elena, ar fi declarat că vrea „să omoare pe cineva”, după care s-a dus în locul „preferat al vărului” său şi l-a omorât, cel mai probabil, cu un topor sau un ţăruş. A încercat să o omoare şi pe nepoata acestuia de trei ani, dar a reuşit să scape. Apoi, Martinuc s-a dus acasă şi a aşteptat să vină poliţia după el, descrie jurnalistul britanic.

În aceste condiţii, articolul lansează o serie de întrebări: „Este posibil să privim crima ca o parte normală a vieţii? Ca ceva normal din felul în care se comportă bărbaţii unii cu alţii?

Articolul se încheie cu o constatare simplă: „(Crima) este o acţiune logică a revendicării şi răzbunării”.