Marea Britanie nu exclude trimiterea de forțe militare în Libia dacă guvernul libian face o cerere în acest sens, însă orice desfășurare de trupe are nevoie de aprobarea parlamentului, a afirmat duminică ministrul de externe britanic, Philip Hammond, citat de Reuters.
”Nu ar avea sens să excludem nicio opțiune pentru că niciodată nu știi cum vor evolua lucrurile. Dar, dacă s-ar pune vreo întrebare legată de un posibil rol combatant al Marii Britanii, de orice formă — la sol, pe mare sau în aer — atunci cazul va merge la Camera Comunelor”, a declarat Hammond pentru ediția duminicală a publicației The Telegraph.
Săptămâna trecută, Philip Hammond a transmis legislativului de la Londra că nu există intenția de a trimite trupe combatante britanice în Libia, răspunzând astfel relatărilor din presă conform cărora forțe britanice acționează deja pe teritoriul libian.
Libia a fost cuprinsă de haos după înlăturarea de la putere, în 2011, a colonelului Muammar Gaddafi.
”Dacă Daesh (acronimul în arabă pentru gruparea Stat Islamic) s-ar instala în Libia și ar căuta astfel să infiltreze teroriști în Europa, atunci asta ar fi o amenințare pentru noi toți”, avertizase șeful diplomației britanice.