România se poate mândri de luni cu încă un element al tradiţiilor sale în patrimoniul UNESCO. Este vorba despre jocul fecioresc, care se joacă în special în zona Ardealului şi care este considerat perla dansurilor tradiţionale, asta datorită complexităţii sale.
Cercetătorul ştiinţific Zamfir Dejeu, membru în Comisia Naţională de Salvare a Patrimoniului Cultural Naţional Imaterial, a anunţat că jocul fecioresc a intrat oficial în Patrimoniul UNESCO: „Dragi prieteni, vă înştiinţez cu bucurie că ieri, comisia UNESCO de la Paris a decis înscrierea Jocului fecioresc din România în Patrimoniul universal. Mulţumesc tuturor colaboratorilor la acest proiect care devine istorie”.
În ultimii ani, cercetătorul Zamfir Dejeu a adunat zeci de filmări, documente şi fotografii despre dansurile fecioreşti din Transilvania, pentru a se asigura că una dintre perlele dansurilor tradiţionale primeşte recunoaşterea internaţională meritată. Specialiştii au luat la pas, anul trecut, peste 40 de localităţi din toată Transilvania, pentru a identifica locurile unde încă mai pot fi urmărite jocurile fecioreşti. Printre localităţile unde a fost documentat jocul fecioresc s-a numărat şi comuna bistriţeană Şieuţ, unde şi sătenii duc mai departe tradiţia Bărbuncului, nu doar ansamblurile folclorice.
„La noi încă se mai joacă Bărbuncul, ce-i drept doar pe la sărbători, nunţi sau alte ocazii mai speciale. Eu îl ştiu de la tatăl meu, care îl ştie de la tatăl lui şi aşa mai departe. A circulat din generaţie în generaţie. Şi fiul meu, în vârstă de 20 de ani, ştie să-l joace. Acum se învaţă cu instructor, înainte se învăţa de la cei mai bătrâni care-l jucau la ocazii. Acum câţiva ani era nelipsit de la evenimente, acum cred că îl mai joacă 30 de persoane din comună”, mărturisea pentru Adevărul, Traian Dedean (45 de ani) în anul 2013, când s-au făcut primele demersuri de a introduce jocurile fecioreşti în Patrimoniul UNESCO.
Dacă Traian Dedean nu consideră bărbuncul, pe care îl joacă încă din tinereţe, un joc dificil, instructorii de dansuri tradiţionale spun că acesta nu este tocmai floare la ureche, fiind considerat chiar mândria ansamblurilor. ”Are o diversitate foarte mare, diferă de la localitate la localitate, este tehnic, este spectaculos. Trebuie exersat mult ca să fie jucat cum trebuie. Bărbuncul, dansul fecioresc în general, ca tehnică, este unul dintre cele mai dificile jocuri tradiţionale”, explică Ioan Simionca, instructorul care a ajutat şi el la documentarea bărbuncului.
Ca multe alte jocuri româneşti, bărbuncul, alături de celelalte jocuri fecioreşti, sunt dansuri ritualice ostăşeşti. Numele său vine de la nemţescul „werbung” , care înseamnă „înrolare” şi a luat naştere şi s-a dezvoltat în cadrul ceremoniilor de recrutare cu joc în armata austro-ungară, în secolul al XVIII-lea, pe vremea domniei Mariei Tereza.
Bărbuncul nu era jucat însă de tinerii care se înrolau, ci de ostaşii din armată, când veneau cătanele împărăteşti la recrutare. Compania de cătane campa la marginea satelor din Transilvania, iar în acel loc de organiza o mare petrecere, în cadrul căreia, ostaşii din armată jucau Bărbuncul, încântându-şi astfel superiorii, dat şi viitorii recruţi, care erau încurajaţi astfel să ia calea milităriei.
Jocul era mai des întâlnit în zonele de înrolare, astăzi fiind considerat un dans de sărbătoare întâlnit în satele de pe Valea Someşului. Specialiştii spun că Bărbuncul are mişcări energice cu amplitudine marea, dând astfel dansului un caracter milităresc. Acesta a fost preluat şi modificat şi de către ucraineni şi cehi, care îi spun „verbunk” şi de maghiari, care îl numesc „verbuncos”. (adevarul.ro)
