DECIZIE INSTANŢĂ Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a ajuns, luni dimineaţă, la Curtea de Apel Constanţa, unde se judecă cererea sa de ridicare a controlului judiciar în dosarul în care este cercetat pentru luare de mită şi folosirea cu rea-credinţă de documente false.
DECIZIE INSTANŢĂ Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au decis menţinerea controlului judiciar în cazul arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, cercetat de DNA pentru luare de mită şi folosirea cu rea-credinţă de documente false.
Totodată, judecătorii au înlăturat ca temei al măsurii preventive infracţiunea de luare de mită, decizia instanţei fiind definitivă.
”Această decizie constituie doar un prim pas pentru lămurirea faptului că atât ÎPS Teodosie, cât și Arhiepiscopia Tomisului, nu fac altceva decât să slujească fără abatere lui Dumnezeu și oamenilor.
Avem încrederea că, în cazul penal instrumentat de procurori, se vor lămuri acuzațiile rămase în cel mai scurt timp și așteptăm ca procurorii să retragă de îndată acuzațiile și măsura preventivă a controlului judiciar”, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Tomisului.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au dispus luare măsurii preventive în cazul Arhiepiscopului Tomisului în data de 17 octombrie, în dosarul în care acesta este cercetat pentru luare de mită şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de Stere Beca, Bogdan-Petrişor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu şi Ciprian-Ioan Cojocaru, mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului la data faptelor, dar şi faţă de Aurelian Ştefan, pentru tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
continuarea AICI