DECIZIE ASF Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a constatat neîndeplinirea planului de redresare de către City Insurance și a decis, printre altele, amendarea directorului general al societății și retragerea autorizației acestuia, potrivit unui comunicat al ASF.
„Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a constatat neîndeplinirea măsurilor de redresare financiară, potrivit Legii nr.503/2004, pentru restabilirea situației financiare în cursul anului 2016, asumate de Adunarea Generală și Consiliului de Administrație al Societății de Asigurare Reasigurare City Insurance S.A., și a decis aplicarea dispozițiilor Legii nr.246/2015 privind redresarea și rezoluția asigurătorilor, începând cu data emiterii Deciziei nr.463 din 04.04.2017”, se spune în comunicat, conform Agerpres.ro.
Potrivit ASF, conducerea societății are obligația realizării unor măsuri preluate din planul de redresare, la care se mai adaugă acțiuni de restabilire a fondurilor proprii eligibile care să acopere cerințele de capital minim (MCR) și de solvabilitate (SCR), prin capitalizarea de către un potențial investitor, potrivit Memorandumului de înțelegere cu Dr. Max Roessler.
„Pentru neîndeplinirea planului de redresare, Consiliul ASF a hotărât retragerea autorizației de Președinte al Consiliului de Administrație și de Director General domnului Dan Odobescu și sancționarea cu amendă a acestuia, potrivit Deciziilor nr. 492/10.04.2017 și nr. 493/10.04.2017. Totodată, Consiliul ASF a decis sancționarea cu amendă a domnului Cristian Pascale, în calitate de membru al CA al SAR City S.A., conform Deciziei nr. 494/10.04.2017”, se mai arată în comunicat.
Instituția menționează că împotriva deciziilor ASF pot fi formulate contestații, fără ca executarea sancțiunilor să fie suspendată pe durata soluționării acestora.
Sursă info.
Sursă foto.