AcasăslolvaciaDECEBAL, PESTE COLOSUL DIN RHODOS - Statuia de la Porţile de Fier,...

DECEBAL, PESTE COLOSUL DIN RHODOS – Statuia de la Porţile de Fier, printre cele mai impresionante din lume

spot_img

DISTRIBUIȚI

Cel mai îngust sector al Dunării de pe teritoriul românesc, locul în care fluviul străpunge muntele de piatră, i-a determinat pe mulţi turişti să îl plaseze pe primul loc între frumuseţile naturale ale ţării. Aici se află o îndrăzneaţă sculptură de piatră, cea mai mare din Europa, un monument făcut de natură şi de om, deopotrivă. Este vorba de sculptura ce îl infăţişează pe regele dac Decebal.

Cea mai spectaculoasă porţiune a Dunării, în tot parcursul ei european, este la Cazane, lângă Drobeta Turnu Severin. Cel mai lung defileu natural din toată Europa pare tăiat cu o sabie imensă în stâncile care se înalţă peste Dunăre la înâlţimi de 200 m. În acest loc pitoresc se află o statuie spectaculoasă – chipul lui Decebal.

Sculptură realizată în 10 ani

Statuia lui Decebal de la Porțile de Fier se află printre cele mai spectaculoase statui din lume, alături de Statuia Libertății, potrivit celor de la Business Insider. Această operă  apare alături de alte statui de mărimi impresionante din lume, datorită faptului că este cea mai înaltă sculptură din Europa, de 3 ori mai mare decât Colosul din Rhodos și doar cu 6 metri mai mică decât Statuia Libertății. Situată chiar în cea mai spectaculoasă porţiune a Dunării din tot parcursul ei european, Statuia lui Decebal oferă turiştilor un peisaj impunător. Aceasta a fost finanţată şi promovată de istoricul Iosif Constantin Drăgan. Lucrările s-au desfăşurat în perioada 1994-2004 şi au transformat zona într-un punct de atracţie turistică deosebită pentru cei care aleg să urmeze traseele turistice locale, în special cele cunoscute de la Cazanele Dunării.

Executarea acestei lucrări s-a desfășurat sub conducerea sculptorului Florin Cotarcea, ea realizându-se în ciuda pericolului prezent. Executarea lucrării a început în vara anului 1994, cu defrișarea copacilor care împădureau stânca. Apoi s-a trecut la curățarea rocilor, a stâncilor masive care puneau în pericol viața oamenilor. Nu s-au putut folosi nici un fel de utilaje grele, toate uneltele de lucru fiind transportate cu barca și cu saci de 40-50 de kilograme în spinare.

Legătura cu pontonul a fost asigurată prin două stații de emisie-recepție. De la baza stâncii până la schelă, alpiniștii-sculptori trebuia să se cațere timp de o jumătate de oră. S-a lucrat în două ture de câte 6 ore, iar lucrările s-au desfășurat în perioada martie-octombrie a fiecărui an. O operațiune la fel de grea și riscantă a fost cea de manevrare a schelelor.

Uneltele de lucru folosite de către sculptorii-alpiniști au fost cele clasice: ciocanul pneumatic, șpițul și barosul. În perioada de vară, stânca se încingea la soare, făcând condițiile de lucru aproape insuportabile.

Din cauza acestor condiții dificile de lucru au avut loc și câteva accidente. O echipă de cinci persoane care lucra pe schelă a căzut în gol câțiva metri, ca urmare a smulgerii a două pitoane de susținere de pe cablul de susținere montat de jur-împrejurul stâncii. Din fericire, alpiniștii nu au suferit răni grave. De asemenea, unul dintre alpiniști a fost mușcat de o viperă ascunsă într-un punct de susținere, dar i s-a injectat imediat un ser antiviperin.

Ca urmare a trepidațiilor, dar și a stâncii care începea să se macine, nasul lui Decebal (care avea o înălțime de șapte metri) s-a fisurat și era în pericol să se desprindă și să cadă. S-a renunțat la acel bloc imens de piatră, o parte mare din nasul lui Decebal fiind dinamitat, pentru mai multă siguranță. Nasul regelui a fost remodelat și întărit cu armătură de fier și ciment.

Construcția chipului lui Decebal a fost finalizată în anul 2004 şi a costat peste un milion  de dolari.

Locul realizării sculpturii este în apropiere de oraşul Orşova, în zona cataractelor de la Cazanele Mici (golful Mraconia), pe malul stâng al Dunării, unde adâncimea fluviului este cea mai mare: 120 de metri.

Câteva dimensiuni ale statuii sunt:

  lungime ochi: 4,3 metri

  lungime nas: 7 metri

  lăţime nas: 4 metri.

Cine a fost Iosif Constantin Drăgan

Născut la Lugoj, în 1917, Iosif Constantin Drăgan a terminat Dreptul la Universitatea din Bucureşti, iar în anul 1941 a obţinut o bursă de studii în Italia, la Universitatea din Roma, unde a studiat ştiinţe politice şi economie. La acea vreme, Drăgan a fost atras de idealurile fasciste şi de Garda de Fier şi, în interiorul acesteia, a reprezentat un curent de opinie corporatist. În 1941 a pus bazele unei companii care exportă petrol românesc Italiei fasciste, potrivit Wikipedia. După Al Doilea Război Mondial, în 1948, fondează o companie de distribuţie a gazului metan, Butan Gas, existând speculaţii că Drăgan, care ajunsese un fel de trezorier al Mişcării Legionare, a făcut acest lucru cu banii Legiunii. În urmă venirii la putere a Partidului Comunist Român, îi este interzisă, pentru 30 de ani, revenirea în România.

În 1967 a pus bazele „Fundatiei Europene Dragan”, fundaţie care declara ca scop promovarea „valorilor civilizaţiei romanesti”. A mai fondat două edituri (Nagard, în Italia, şi Europa Nova, în Romania), o universitate privată, Universitatea Europeană Drăgan (fondată în 1991 în Lugoj), o staţie TV, una radio, un ziar săptămânal şi un cotidian local  – toate în România.

A fost căsătorit de două ori, având trei copii, doi cu ultima soţie, unul în afara mariajelor. A murit în 2008, la vârsta de  91 de ani.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA