Aseară, 14 februarie, ora 21.12, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada George Coșbuc a avut loc un accident rutier, posibilul autor părăsind locul accidentului.
La scurt timp polițiștii au identificat conducătorul auto ca fiind un bărbat de 49 de ani din municipiu.
În urma verificărilor polițiștii au constatat faptul că bărbatul ar fi condus un autoturism pe strada Transilvaniei, unde ar fi tamponat cinci autoturisme parcate pe partea dreaptă a sensului său de deplasare. Bărbatul și-a continuat deplasarea, iar pe strada George Coșbuc a mai acroșat alte două autoturisme parcate, continuându-și deplasarea până la domiciliu unde a fost identificat de către agenții de poliție.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat 0.99 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Dr. Constantin Opriș Baia Mare, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Față de acesta polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză polițiștii continuă cercetările.
Sursă foto: Dinu Cristian Pop, Alexandra Niță/ Radare Maramureș