Aproape 2.000 de băimăreni, iubitori ai handbalului, au venit să vadă pe viu evoluția echipei Minaur în ultimul meci de acasă din grupele Ligii Campionilor. Va mai fi încă unul joi, dar în deplasare, și cu asta gata, ne luăm adio de la cea mai importantă competiție intercluburi din lumea handbalului.
Cu siguranță că se putea obține mai mult, poate chiar o calificare în faza următoare, dar, pe ansamblu, trebuie să fim mulțumiți de ce s-a realizat. Minaur a adunat nouă puncte, ceea ce nu este deloc puțin pentru o echipă debutantă în competiție. Pentru cei care cunosc mai bine problemele cu care Minaur s-a confruntat încă din vara caldă, după câștigarea tuturor trofeelor posibile din handbalul românesc, se poate vorbi despre o performanță de excepție.
Și chiar așa este. Rămasă fără antrenorul cu care s-au cucerit titlurile interne, apoi fără cei mai importanți jucători (Ramba, Aflitulin, Ghiță), măcinată de accidentări de durată, fără jucători de rezervă de valoare apropiată cu titularii, la care trebuie să adăugăm problemele financiare grave, realizările echipei sunt peste așteptări.
Greu de ghicit ce va urma. E logic că dacă nu se fac pași concreți pentru ieșirea din criză, Minaur riscă să nu se califice în play-off , ci să se bată pentru supraviețuire în Liga Națională. Mai sunt 13 meciuri de jucat în retur, dar, în condițiile actuale, nimeni nu poate spera că Minaur va câștiga măcar pe teren propriu. Cum lupta este foarte strânsă, două-trei eșecuri acasă sunt suficiente pentru ca echipa campioană a țării, participantă în Liga Campionilor, să se trezească în play-out.
Mai mare rușine nici că am putea păți. Dar pericolul este real, nu trebuie subestimat. La fel cum nu trebuie să ne așteptăm la soluții miraculoase, pentru că așa ceva nu mai este posibil. Acum este nevoie de analiza serioasă a realității în care s-a ajuns și stabilirea unui program lucid și coerent de redresare a situației.
E nevoie de altceva, experimentul de până acum s-a dovedit falimentar. De fapt nu s-a făcut decât să se repete greșelile altor cluburi sportive din țară, cu siguranța afișată și promovată că la noi nu este posibil așa ceva. Dar, atunci când apuci pe o cale ce i-a dus pe alții la fundul gropii, și ignori pericolul evident, nu ai nico șansă de scăpare.
Să sperăm că se vor găsi câteva minți lucide care să propună variante corecte de salvare. Pentru că despre salvarea handbalului băimărean este vorba până la urmă. Situația de la Minaur se poate repeta în orice moment la HCM. Se vorbește tot mai insistent despre înființarea unei noi structuri sportive, a unui club aflat în subordinea administrației publice locale. Poate că asta e soluția, dar riscurile de-a ajunge în situații similare celor de acum, nu sunt eliminate total. Sper să mai putem vorbi despre acest subiect.
Câteva cuvinte despre ultimul meci din Liga Campionilor. În primul rând trebuie pomenită atmosfera din tribune, implicarea spectatorilor, atitudinea generoasă față de echipa noastră, chiar dacă prestația jucătorilor a fost lamentabilă. Nicăieri în România nu mai există asemenea spectatori. Deși adversarii conduceau cu zece goluri diferență, ei băteau din palme și scandau numele echipei favorite. Au fost câteva momente în care jucătorii au rezonat cu entuziasmul tribunelor și imediat diferența de scor s-a înjumătățit. Spectatorii au crezut că se poate produce o minune, că rezultatul poate fi întors. Jucătorii în schimb au cedat după ce neputința și-a făcut tot mai simțită prezența.
Nu am cum să nu pomenesc prestația de excepție a jucătorului Steffen Stegavik, cel care încă mai este campion național cu Minaur. A fost nevoie ca el să evolueze în polivalenta băimăreană din postura de adversar, ca să ne putem da seama ce jucător fenomenal am pierdut în această vară. Evoluția sa a fost încântătoare. A înscris vreo zece goluri, și-a servit colegii din atac cu măiestrie și inteligență, a recuperat două mingi pe contraatac după regulile din manualul de handbal.
Băimărenii nu au uitat ce a făcut pentru Minaur, motiv pentru care la finalul meciului am asistat la o scenă poate unică în sportul românesc: o sală întreagă a aplaudat și a scandat numele celui care a contribuit decisiv la înfrângerea echipei favorite! Apoi, vreme de câteva minute, spectatorii au coborât în teren și s-au fotografiat cu norvegianul.
Umblu de aproape o jumătate de secol pe stadioane sau în săli de sport, dar așa ceva nu am văzut niciodată. Privind demonstrația de bun simț a spectatorilor, m-am gândit că sportul băimărean de performanță nu are cum să moară, indiferent de greutățile de moment cu care se confruntă.
Grigore Ciascai
