HCM Baia Mare a pierdut lamentabil meciul de pe teren propriu cu Gyori Audi ETO, campioana Europei în ultimele două sezoane. Având în vedere absențele de marcă din lotul echipei maghiare, HCM pornea favorită. Poate și pentru faptul că în ultima partidă dintre cele două echipe, Gyori a câștigat acasă, cu efectivul complet, la două goluri diferență, după un joc deosebit de disputat.

Duminică seara în polivalenta băimăreană Gyori a venit cu mai puțin de jumătate din echipă. Cu toate acestea, trioul  Muller, Loke și Kovacsics a înscris 21 de goluri, cu trei mai multe decât toată echipa noastră. Dacă te bat trei titulare și patru rezerve, e limpede că nu prea însemni mare lucru în handbalul european, indiferent câte campioane mondiale sau europene ai avea trecute pe raportul de joc.

În sport nu se face performanță pe bază de trecut. Ca să învingi trebuie ca jocul să te găsească pregătit la parametri maximi, să te concentrezi, să lupți cu toate puterile, să ai mentalitate de învingător. Altfel, indiferent cum te cheamă și câte performanțe ai avea la activ, adversarului nu-i pasă, nu se uită la ele și caută să te învingă simțind că tu nu vrei să câștigi, adică ți-e indiferent deznodământul.

Baia Mare a făcut unul dintre cele mai slabe meciuri din actualul sezon al Ligii Campionilor.  Nu se poate accepta ca la un meci decisiv echipa să se prezinte în asemenea hal. În afara celor doi portari, toate jucătoarele care au intrat în teren au avut o prestație rușinoasă. Sigur că și de la Ungureanu și Arenhart am avem alte pretenții, dar văzând modul în care (nu) s-au apărat colegele lor, nu mai spunem nimic. Pentru mulți dintre cei prezenți în sală a rămas un mister faptul că de multe ori în faza de apărare am jucat cu Harrem, Abbingh și Ardean, în vreme ce apărătoarele consacrate, cele mai înalte din lot, Szucs și Makeeva, stăteau țintuite pe bancă. Nici când s-a accidentat Lobach, favorita antrenorului, acesta n-a apelat la serviciile pivotului Makeeva, preferând-o pe Tătar, care părea că a fost distribuită întrun alt film.

Spre finalul anului trecut, Makeeva ajunsese  una dintre cele mai în formă jucătoare din lot, iar astăzi e neglijată complet. Cam același lucru putem spune și despre Davydenko, devenită doar o umbră a ceea ce a fost, inter dreapta fiind folosită în exces Gjeorgjievska, pe care orice antrenor din lume nu ar ține-o în teren mai de un sfert de ceas într-un meci. Și atunci numai în cazul în care medicul confirmă sub semnătură că starea de sănătate îi este normală.

Despre extreme nu mai are rost să vorbim din moment ce nu joacă nimic. Și asta nu de ieri de alaltăieri, ci din toamna caldă. Ca nume, valoare și palmares Baia Mare are cele mai bune extreme dintre toate echipele, inclusiv cele din Liga Campionilor. Duminică seara Harrem a marcat două ori și Do Nascimento o singură dată din acțiune.

Cam așa stau lucrurile în acest moment. HCM n-a fost o echipă de jucătoare, ci un ansamblu de balet format din niște primadone răsuflate, obosite, indiferente, incapabile să priceapă că sunt în fața a 2.500 de spectatori care au venit să le vadă, să le încurajeze, să le aplaude reușitele, să se bucure împreună de victorie.

Sigur că nu-i capăt de lume să pierzi în fața campioanei Europei, dar contează enorm de mult în ce condiții și, mai ales, maniera în care ai acceptat înfrângerea. S-a vorbit la finalul partidei despre mercenarele din lot, care nu se dăruiesc în teren, deși sunt plătite la nivel european, că altfel sigur n-ar fi acceptat să vină în Baia Mare. La un moment dat singura băimăreancă prezentă în teren era Eliza Buceschi. E normal să te gândești că-i anormal ca în echipa fanion a orașului să fie doar două-trei jucătoare produse sută la sută al handbalului băimărean, multiplu campion național la copii și juniori.  Atunci să nu ne mirăm de nimic.

De regulă, mercenarii sunt racolați, înrolați și plătiți să lupte pentru cineva. Fiind adevărați profesioniști, de cele mai multe ori își fac meseria ca la carte, dar sunt destule cazuri în care lucrurile nu stau chiar așa. Cred că în această situație se află și mercenarele din lotul echipei noastre.

Atmosfera din tribune a fost grozavă. Spectatorii au încurajat echipa și atunci când era clar că totul e pierdut. Galeria maghiarilor a fost și ea la înălțime. Ba putem spune că ne-a predat o lecție despre cum trebuie să ne comportăm la asemenea nivel. Diferența dintre gașca lui Simi și galeria ungurilor, organizată perfect, n-a constat doar în faptul că ai noștri aveau o singură tobă, iar oaspeții patru, ci și în unitatea grupului, disciplină, logistică, dăruire și multe altele.

Total neinspirată a fost ideea difuzării în sală la finalul meciului a cântecului ”noi suntem români”, fără absolut nicio legătură cu ceea ce s-a întâmplat pe teren și în tribune. Cu așa organizatori de competiții sportive, sigur nu ajungem tare departe.

Clasarea pe un loc care să asigure participarea echipei în faza meciurilor eliminatorii, este aproape imposibilă. Rămâne ca obiectiv câștigarea competițiilor interne, cupa și campionatul. Există posibilități certe ca echipa să se redreseze și să își îndeplinească obiectivele interne. În caz  contrar este de așteptat ca întreaga strategie de perspectivă să se modifice radical.

După această înfrângere rușinoasă (am explicat de ce e așa) am observat că se pune batista pe țambal încercându-se minimalizarea eșecului. Pe unele site-uri au fost interzise comentariile negative la adresa echipei. Fiecare poate face ce dorește, dar o înfrângere trebuie tratată ca atare dacă vrem să vină și victoriilor. Nu putem să o privim cu indiferență, să nu le permitem oamenilor să critice lucrurile negative evidente, să ne mințim unul pe altul și să ascundem gunoiul după ușă. Dacă vom continua așa, nu ar fi de mirare ca în cazul în care (Doamne ferește!) s-ar rata unul dintre cele două obiective rămase, să așteptăm echipa cu alai popular și fanfara municipală, că vorba aia, locul doi e mai bun decât locul trei.

Grigore Ciascai