Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, nume mari ale culturii române își manifestau neîncrederea față de civilizația occidentală și frica de invazia valorilor străine. Printre acestea s-a aflat și Simion Bărnuțiu, altfel om dezghețat la minte, care afirma că principele străin (Carol I), ar pune în pericol însăși naționalitatea română.La aceste aberații, Titu Maiorescu a dat o replica memorabilă: ”Singura noastră temere ar fi, astăzi, nu că noi vom deveni vreodată germani, lucru imposibil, ci că principele german ar putea deveni prea român!”
Mi-a plăcut mult remarca, motiv pentru care am și pus-o pe coperta uneia din cărțile mele. Deși au trecut vreo 150 de ani, noi tot la fel gândim. Atunci, niște liberali luminați, ca să pună capăt disputelor interne neproductive, au decis să-l aducă pe Carol în locul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
Acum, după ce timp de 40 de ani (din 1975) România a reușit să câștige o singură medalie (argint) la mondialele din Rusia (2005), FRH s-a gândit că a venit vremea să renunțe la disputelor sterile dintre antrenorii din handbalul feminin, motiv pentru care l-a adus la cârma naționalei pe suedezul Tomas Ryde. Încercări au mai fost, dar președintele Gațu a cedat în fața intereselor de grup ale eternilor baroni autohtoni din handbal.
După ce Dedu a câștigat șefia FRH, l-a silit pe Tadici să-și dea demisia și l-a adus pe Ryde, impunându-i obiective precise. Ce mai freamăt, ce mai zbucium a provocat această decizie. Și cei mai înverșunați dușmani ai lui Tadici i s-au alăturat pentru a critica schimbarea antrenorilor pământeni cu tot felul de fanarioți, care nu sunt buni, nu cunosc limba, obiceiurile, jucătoarele și tradițiile din domeniu, motive suficiente pentru a nu realiza nimic.
România a avut antrenori pământeni cu duiumul, de la Pilică Popescu la Drăgănescu, Bartha, Simion, Macovei, Ionescu, Bădulescu, Muși, Gherhard, Oțelea, Voina sau Tadici. Indiferent cine a condus naționala, ceilalați pretendenți l-au contestat, criticat și, în unele cazuri, chiar l-au sabotat. Exemple sunt câte vreți, dar nu despre asta vorbim acum.
Ryde și-a văzut de treabă, nu a ținut seama de bocitoarele de pe margine. Cea mai înțeleaptă măsură a fost renunțarea la secundul Bogdan Burcea, care îi fusese subaltern și lui Tadici. După aducerea lui Costică Buceschi, împreună, au definitivat lotul pentru mondiale. Selecția a declanșat critici vehemente, cele mai dese referiri fiind legate de numărul prea mare de jucătoare provenite de la HCM Baia Mare.
După cele trei eșecuri consecutive din grupă (Spania, Rusia, Norvegia), s-a dezlănțuit jihadul împotriva lui Ryde. Tadici, bunăoară, nu s-a mulțumit numai cu o singură țintă, ci a trecut și la atacuri asupra jucătoarelor. A simțit nevoia să i se alăture Radu Voina, unul dintre cei vizați să preia naționala în cazul mazilirii lui Ryde. Reacția jucătoarelor, prin vocea Cristinei Neagu, a fost superbă, ele făcând zid în jurul lui Ryde, sătule fiind de umilințele și ratările de care au avut parte de-a lungul anilor, cu antrenori români pe banca naționalei.
Nu știu ce a făcut Ryde cu fetele din națională, dar, pentru prima dată iubitorii handbalui au putut vedea că România are cu adevărat o ECHIPĂ. Până acum am avut națională, dar echipă niciodată. Schimbarea de mentalitate a fost cheia evoluției de excepție a fetelor, după ieșirea din grupă.
Ce n-a reușit niciunul dintre cei pomeniți mai sus în 40 de ani, a fost posibil pentru Ryde și Buceschi în câteva săptămâni. E cea mai mare realizare a acestui mondial. Sunt convins că vor veni și alte rezultate, poate mai valoroase decât bronzul superb de acum, pentru că aceste fete, aceleași de fapt, au regăsit plăcerea de a juca împreună și de a câștiga împreună.
PS – Nu vreau să aduc reproșuri antrenorilor români, conștient că ei stau la baza formării tuturor jucătoarelor. Din păcate, spiritul de gașcă, interesele meschine și conservatorismul unora, au ținut handbalul românesc departe de performanțe notabile, chiar și atunci când am avut generații de excepție.
Grigore Ciascai
