DE NECREZUT Conducerea Spitalului Județean de Urgență Galați a declanșat o anchetă internă după ce rudele unei femei de 78 ani au reclamat faptul că bătrâna a fost legată cu pijamalele de pat ca să nu deranjeze cadrele medicale.
Bătrâna, care era internată după un accident cerebral, ar fi fost legată de par într-o noapte în care a suferit o criză, spun rudele acesteia, pe motiv că ar fi devenit agresivă și nimeni nu a putut să o liniștească, notează Agerpres, citat de Libertatea.ro.
„Joi a fost internată în spital în urma unui accident vascular, apoi sâmbătă noaptea a avut un episod de tulburare, agitație, doamnele asistente nu au luat nicio măsură, nu au anunțat familia. Nu ne-au spus nimic. Duminică, când am venit la vizită, de Paște, am găsit-o foarte agitată, delira. Ne-au spus că nu există medic de gardă ca să vină să îi administreze un calmant, un sedativ. Duminică seara, după ora 5, când am plecat noi, ea nu a mai răspuns la telefon. Am intrat în panică și ne-am întors la spital. Acolo am găsit-o într-o stare jalnică. Era legată de pat, răstignită, parcă era pe cruce. Era legată cu pijamale de mâini și picioare.
Avea cinci noduri, avea încheieturile umflate. De ce s-au purtat așa? Cu pijamale să o lege?! Era groaznică situația. Plângea, se văita. Am vorbit cu asistentele, dar au chemat paza deoarece au spus că suntem noi recalcitranți. Până la urmă au chemat un medic de la UPU și i s-au administrat calmante.
Bătrânica s-a liniștit, este mult mai bine acum. E lucidă, ne cunoaște, vorbește cu noi. Au spus că au legat-o de pat pentru că era agitată, ieșea din salon. Asistentele ne-au spus că le-a bătut bătrânica, dar ea ne-a spus că s-a speriat, că au trântit-o jos la pământ, au dat în ea asistentele. Am făcut o plângere la Consiliul Județului, dar acum facem plângere și la spital. Nu vrem să mai pățească nimeni ce a pățit ea”, a declarat miercuri Geanina Zărnescu, nepoata bătrânei.
De teamă să nu mai fie legată, rudele spun că stau cu rândul lângă patul bătrânei.
Cadrele medicale susțin că femeia a fost legată pentru propria ei protecție, după ce ar fi amenințat că se aruncă pe fereastră.
Sursă info și foto.