DE LA PERFORMANȚĂ, LA EDUCAȚIE Fetele de la CS Minaur au mers astăzi, 22 februarie, în vizită la Școala „Nicolae Iorga” din municipiul Baia Mare. Vizita a avut ca scop o nouă oră de educație fizică ,din cadrul proiectului „Minaur în școli – de la performanță la educație”.
După ce la prima oră de educație fizică din cadrul proiectului, desfășurată în data de 16 februarie, unde peste 70 de elevi s-au distrat alături de sportivii echipei de handbal masculin a clubului, astăzi a fost rândul fetelor să facă cunoștință cu copiii. Bianca Zegean, Andreea Năstasă, Claudia Cetățeanu și Jenica Rudics, sub îndrumarea dnei. Simona Pașca și a dlui. Cristian Băban s-au distrat alături de cei peste 70 de copii din clasele 0 și II prezenți la oră.
În cadrul orei au avut loc o serie de jocuri interactive, însă jocul preferat al copiilor a fost și de această dată concursul de predare a ștafetei. La finalul orei, toți copii au primit invitații la meciul de duminică 26 februarie, când echipa de handbal feminine a CS Minaur va juca împotriva echipei CSU Oradea, începând cu ora 15:00.
„Mulțumim conducerii școlii reprezentată de dl. Director Mihai Boloș pentru că au acceptat să facă parte din proiectul nostru și profesorilor implicați cărora le mulțumim pentru ajutor: dna. Pop Terezia, dna. Stoica Anca, dl. Sechel Dumitru și dl. Șimon Cristian”, a fost mesajul transmis de conducerea clubului.
Sursă info și foto: www.minaur.ro