Omul gospodar nu se dezminte, iar în comuna Recea, edilul Pavel Octavian a dovedit, de-a lungul mandatelor sale ca primar, că este un om harnic, preocupat de problemele comunității pe care o păstorește.
Zilele trecute, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a fost invitat în comuna Recea, la ședința Consiliului Local, pentru a fi prezent la semnarea celor două contracte extrem de importante pentru care comunitatea locală a obținut finanțare de la MDRAPFE.
Este vorba despre o finanțare de 5.291.716,00 lei pentru realizarea obiectivului de investiții ”Construire străzi, inclusiv rețea de apă și canalizare în satul Săsar, comuna Recea, județul Maramureș”, în baza Ordinului viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale, administrației publice și fondurilor europene nr. 3680/2017 privind aprobarea listei obiectivelor de investiții și sumele alocate pentru finanțarea Programului naţional de dezvoltare locală, pentru județul Maramureș, în perioada 2017 – 2020. Valoarea totală a investiției este de 5.510.216,87 lei.
Un al doilea proiect finanțat cu suma de 13.434.223,00 lei privește obiectivul de investiții ”Extindere rețea de canalizare în localitatea Lăpușel, comuna Recea, județul Maramureș”, valoarea totală a investiției fiind de 13.901.613,00 lei.
Primarul Pavel Octavian a arătat că, pe lângă aceste proiecte ale căror contracte de finanțare au fost semnate zilele trecute în prezența șefului administrației județene, Gabriel Zetea, comuna Recea a mai obținut o finanțare de 320.000 de lei, în luna octombrie 2017, tot pe PNDL2, pentru modernizarea celor patru cabinete medicale care vor fi dotate și cu un microlaborator de analize medicale.
”Noi avem însă depuse proiecte și pe fonduri europene, respectiv pe AFIR, iar în Recea ne pregătim să deschidem noi șantiere.
Am obținut, astfel, finanțări de 1 milion de euro pentru modernizarea străzilor din Săsar și Mocira, un alt milion de euro pentru proiectul privind realizarea canalizării și a unei stații de epurare în satul Lăpușel, 450.000 de euro pentru construcția unui cămin cultural în Bozânta Mică, 400.000 de euro pentru construcția unei grădinițe în satul Săsar.
Avem depuse încă două proiecte, tot pe fonduri europene, respectiv un after school în satul Lăpușel, pentru care așteptăm aprobare, dar și amenajarea parcului din satul Mocira, care deja a fost declarat eligibil.
În prezent, în sondare publică avem un alt proiect gândit pentru tinerii din comună, unde încercăm depunerea a 10 proiecte de 100.000 de euro, care să vină în sprijinul antreprenorilor”, a declarat Pavel Octavian, primarul comunei Recea.
Prezent la ședința Consiliului Local Recea, președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea a arătat că participă, de câte ori este invitat, la toate momentele importante ale comunității, iar semnarea unor astfel de proiecte cu o finanțare care se apropie de 19 milioane de lei este, cu adevărat, un moment special.
”Primarul comunei Recea, Pavel Octavian a dovedit, în repetate rânduri, că este un om care cunoaște problematica administrației locale și că știe să lupte pentru interesele locuitorilor pe care îi reprezintă.
Nu pot decât să îl felicit pentru activitatea meritorie, însă felicitările mele se adresează și întreg Consiliului Local și aparatului propriu al Primăriei Recea pentru implicarea de care dau dovadă mereu.
I-am asigurat, încă o dată, de întreg sprijinul Consiliului Județean Maramureș pentru implementarea cât mai rapidă a acestor proiecte generoase și le-am dorit mult spor în activitatea viitoare”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.
Biroul de presă al Consiliului JudețeanMaramureș