România a ieșit oficial din starea de urgență și a intrat în starea de alertă. Printre schimbările aduse de noua formă de administrare a pandemiei de COVID-19 se află și încheierea obligativității pentru cetățeni de a completa o declarație pe proprie răspundere când circulă prin localitate ori zona metropolitană a localității din care sunt.
În acest context, băimărenii și o mare parte din maramureșeni se bucură de o mai mare libertate de mișcare. Mai exact, zona metropolitană a municipiului Baia Mare se întinde pe o mare parte din județ și cuprinde inclusiv orașele Baia Sprie, Cavnic, Seini, Şomcuta Mare și Tăuţii Măgherăuş.
Practic, începând de azi, maramureșenii din orașele mai sus amintite sau din comunele Cerneşti, Cicârlău, Coaş, Copalnic Mănăştur, Coltău, Dumbrăviţa, Groşi, Mireşu Mare, Recea, Remetea Chioarului, Satulung, Săcălăşeni și Valea Chioarului pot să circule prin această zonă metropolitană fără a avea nevoie de o declarație pe propria răspundere în care să precizeze unde merg și ce fac. Informația a fost confirmată oficial și de către CJSU Maramureș.
Vă redăm mai jos harta zonei metropolitane oficiale a municipiului Baia Mare, precizată inclusiv în Statului Municipiului Baia Mare:
ActualMM