IMPRESIE. Psihologii subliniază că ideea potrivit căreia fumatul ar ajuta la relaxare şi la eliminarea stresului este un mit.
Efectul relaxant al fumatului este de fapt un rezultat al dependenţei psihologice. În combinaţie cu dependenţa chimică de nicotină, nivelul de stres creşte, de fapt.
Cu toate acestea, eliberarea tensiunii acumulate între consumul a două ţigări creează falsa impresie de relaxare, de eliminare a celorlalte tipuri de stres resimţite.
De exemplu, dacă eşti stresat cu privire la un examen şi esti fumător, vei resimţi atât tensiunea generată de evenimentul important, cât şi cea rezultată în urma privării de nicotină.
De îndată ce fumezi, însă, nivelul de tensiune generată de privarea de nicotină scade, dându-ţi senzaţia că ţi-a calmat şi emoţiile legate de examen, când tot ce ai făcut, de fapt, a fost să potoleşti „foamea” de nicotină.
Sursa info