AcasămodeleSUMĂ COLOSALĂ DE RAMBURSAT - Datorie pe șase milenii pentru un pensionar

SUMĂ COLOSALĂ DE RAMBURSAT – Datorie pe șase milenii pentru un pensionar

spot_img

DISTRIBUIȚI

SUMĂ COLOSALĂ DE RAMBURSAT Are un venit de aproximativ 600 de lei, în timp ce datoria pentru care i-a fost poprită pensia este de peste 3.000.000 lei.

SUMĂ COLOSALĂ DE RAMBURSAT Mai mulți pensionari arădeni care au pierdut procese și au rămas cu datorii nu vor putea să-și achite niciodată ratele, pentru că graficele de rambursare se întind pe sute de ani sau chiar milenii, din cauza veniturilor mici pe care le au, scrie Aradon.

Nu mai puțin de 5.675 de persoane din județ au popriri pe pensii, din cauza unor datorii pe care le au către stat, bănci, firme sau persoane fizice, în urma unor procese pierdute.

Directorul Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad, Mihaela Vasil, a declarat că în unele cazuri este vorba de sentințe cu privire la atragerea răspunderii patrimoniale în urma unor falimente sau de datorii acumulate către administrațiile locale.

De asemenea, un număr de 3.218 arădeni cu datorii la CARP au popriri de pensii, în majoritatea acestor cazuri graficul de plată fiind de câțiva ani.

Cea mai mare rată lunară de achitat este de 1.333 lei, în cazul unei persoane care are o datorie către Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP).

În schimb, cea mai mică rată este de 1 leu pe lună, situație în care se află zeci de pensionari cu venituri ușor peste pragul de 534 de lei pe lună.

”Nu se poate reține mai mult de o treime din venitul ce depășește plafonul de 534 de lei în cazul unei singure popriri sau jumătate din această sumă pentru mai multe popriri”, a declarat Mihaela Vasil.

Cea mai lungă perioadă care a fost calculată pentru plata datoriilor, aşa cum v-am mai informat şi în trecut, este de 6.447 de ani. Este cazul unui pensionar căruia i se reține lunar 39 de lei, pentru că are o pensie mică, de aproximativ 600 de lei, în condițiile în care datoria sa este de peste 3.000.000 de lei.

Un al arădean are de achitat timp de 910 ani o rată de 353 de lei, calculată la pensia actuală, având o datorie de 3.856.224 lei, cea mai mare pentru care a fost poprită o pensie în județ.

Mai este de remarcat și cazul unui pensionar care ar trebui să achitate timp de peste 500 de ani rate pentru o datorie de 2.653.144 lei.

sursa INFO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA