CURTEA CONSTITUŢIONALĂ. Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) se pronunță, la 20 septembrie 2016, asupra excepţiei de neconstituţionalitate privind recunoaşterea pe teritoriul României a căsătoriilor între persoane de același sex, încheiate în afara granițelor.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost discutată de Curtea Constituțională şi la 20 iulie 2016.
Judecătorii Curții au amânat pronunțarea pentru 20 septembrie, președintele CCR, Valer Dorneanu, declarând că amânarea unei decizii privind excepția de neconstituționalitate referitoare la recunoaşterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, încheiate în străinătate, a fost luată pentru că judecătorii vor o analiză aprofundată, informează Agerpres.
CĂSĂTORIA GAY – S-ar putea ca CCR să admită căsătoria a doi homosexuali
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către un cuplu de homosexuali, format dintr-un român şi un american, la Judecătoria sectorului 5.
Asta după ce Inspectoratul General pentru Imigrări al României a refuzat să îi acorde cetățeanului american drept de reşedinţă. Judecătoria a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a trimis-o către Curtea Constituţională.
Cuplul de homosexuali s-a căsătorit la Bruxelles în 2010.
Ulterior, a contestat în instanțele din România faptul că o căsătorie între două persoane de același sex nu este recunoscută pe teritoriul țării noastre.
SPRIJIN – Prinţul William, pe coperta unei reviste adresate homosexualilor
Cuplul consideră că refuzul autorităților din România de a recunoaște relația de familie dintre soți îi împiedică pe cei doi să se stabilească în România, având în vedere că dreptul la rezidență se acordă exclusiv membrilor familiei.
Concret, autorii excepţiei au contestat articolul 277 alin. 2 și 4 din Codul Civil.
Acesta se referă la interzicerea recunoașterii pe teritoriul României a căsătoriilor între persoane de același sex încheiate în afara granițelor, respectiv la libera circulație în cadrul Uniunii Europene.
Articolul 277 din actualul Cod Civil mai precizează că nici parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de același sex care sunt încheiate în străinătate de către cetățeni români sau străini nu sunt recunoscute în România.
Sursa info