AcasăActualitateSocialCurtea Constituţională, mână-n mână cu Puterea: Pensiile și salariile vor fi înghețate...

Curtea Constituţională, mână-n mână cu Puterea: Pensiile și salariile vor fi înghețate în 2012

spot_img

DISTRIBUIȚI

Curtea Constituţională a respins miercuri sesizarea depusă de USL la legea prin care se îngheaţă pensiile şi salariile bugetare pentru 2012. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat marţi, întrebat despre judecarea de către Curtea Constituţională a sesizării USL asupra legii prin care se îngheaţă salariile şi pensiile în 2012, că „penibilii” de la CC vor face ceea ce le spune Traian Băsescu.

Camera Deputaţilor a adoptat în 8 noiembrie OUG 80/2010 care cuprinde amendamente ale Comisiei de buget potrivit cărora anul viitor pensiile şi salariile vor fi îngheţate. Ordonanţa 80/2010 prevede pentru 2012 „îngheţarea salariilor şi a punctului de pensie la nivelul din anul 2011” şi neacordarea în 2012 a tichetelor de masă, de vacanţă sau de cadou. OUG 80/2010 viza iniţial adoptarea unor măsuri de reducere a arieratelor şi de asigurare a finanţării împrumuturilor făcute de administraţiile locale, dar au fost introduse de Comisia de buget amendamente potrivit cărora salariile din sectorul public şi pensiile vor fi îngheţate pentru anul 2012 la nivelul lunii decembrie 2011.

Amendamentele introduse prevăd că „în anul 2012 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011”.

Aceleaşi prevederi sunt valabile şi pentru personalul didactic şi cel auxiliar, însă se arată că, începând cu luna ianuarie 2012, în cazul acestora se aplică prevederile Legii 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ. „În anul 2012 cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, soldă lunară/salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”, se mai prevede în ordonanţa adoptată de deputaţi.

Valoarea de referinţă pentru salarii se menţine şi în anul 2012 la 600 de lei.

„În anul 2012 nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, se precizează în actul normativ. Ordonanţa prevede că, prin excepţie, pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi cele aflate în coordonarea primului ministru şi cele aflate sub controlul Parlamentului, ale căror contracte colective de muncă îşi încetează valabilitatea în anul 2012, salariile se stabilesc potrivit Anexei VIII la Legea-cadru 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, fără a depăşi nivelul din decembrie 2011. În anul 2012 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.

Sursa: mediafax

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA