CURSURI NOI PENTRU ELEVI Elevii vor studia în şcoli şi licee despre Constituţia României, procesul legislativ, funcţionarea sistemului judiciar, elemente de bază ale dreptului civil şi penal, dar şi despre combaterea corupţiei, în urma unui protocol încheiat între Ministerul Justiţiei, Ministerul Educaţiei, Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public.
Ministerul Justiţiei a anunţat, duminică, semnarea unui protocol care vizează organizarea cursurilor de educaţie juridică în şcoli, conform Observator.
”Educaţia juridică în şcoli va fi adaptată, potrivit prezentului protocol, la realităţile cu care se confruntă elevii zi de zi. Ei îşi vor cunoaşte mai bine drepturile, dar şi obligaţiile de cetăţeni.
Conceptul de educaţie juridică în şcoli este menit să promoveze statul de drept şi democraţia în societate, în general, şi în rândul tinerelor generaţii, în special, prin comunicarea de noţiuni de educaţie juridică adaptate la nivelurile de învăţământ primar, secundar şi liceal, într-o manieră atractivă care să conţină informaţii relevante pentru elevi şi profesori”, anunţă Ministerul Justiţiei.
Printre domeniile care vor face obiectul educaţiei juridice în unităţile de învăţământ preuniversitar sunt: Constituţia României, drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale, aspecte privind procesul legislativ, aspecte cu caracter general privind organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar, elemente de bază ale dreptului civil şi penal, formele răspunderii juridice, unele aspecte privind organizaţii şi relaţii internaţionale şielemente de prevenire şi combatere a corupţiei.
Educaţia juridică în şcoli va susţine, totodată, implicarea altor parteneri ai justiţiei în acest demers – instituţii şi autorităţi publice cu relevanţă pentru domeniul justiţiei, reprezentanţi ai profesiilor liberale precum: avocaţi, notari publici, executori judecătoreşti, mediatori, practicieni în insolvenţă, precum şi reprezentanţi ai societăţii civile care sunt invitaţi să adere la obiectivul promovării educaţiei juridice în unităţile de învăţământ preuniversitar.
În cadrul programului de educaţie juridică în şcoli, pe lângă partea teoretică, vor fi organizate vizite ale elevilor la Ministerul Justiţiei, la Ministerul Public, la sedii ale altor autorităţi şi instituţii publice cu relevanţă pentru domeniul justiţiei, precum şi la instanţe şi parchete.