Deşi majoritatea populaţiei asociază activitatea Societăţii Române de Cruce Roşie cu intervenţiile în caz de dezastre şi ajutorarea persoanelor aflate în mare nevoie, realitatea îi contrazice puţin. În perioadele de „acalmie” la Crucea Roşie se organizează cursuri de prim ajutor, îngrijire bătrâni şi chiar inspectori de muncă.
„Noi ne-am autorizat cursul de infirmieră, calificare după 720 de ore, trei luni durează cursul şi avem solicitări multe pentru că în zonă s-au deschis foarte multe case de bătrâni care au nevoie de personal calificat şi dintre solicitanţi foarte mulţi pleacă ulterior în străinătate să-şi caute un loc de muncă şi pe piaţă sunt aceste cursuri de infirmieră, de îngrijitori bolnavi la domiciliu. Mai facem, avem şi acum în derulare un curs, l-am început la 1 iunie şi facem şi cursuri de prim ajutor”, a declarat Dana Pop, directorul Societăţii Române de crucea Roşie, filiala Maramureş.
Pe lângă cursurile enumerate mai sus, este acreditat şi cel de Securitate şi sănătate în muncă (SSM). Preţul pentru o astfel de specializare este de 800 de lei iar la finalul instruirii fiecare cursant primeşte două diplome.
„Primesc două diplome: un certificat de prim-ajutor şi un certificat de infirmier, îngrijitor bătrâni la domiciliul, respectiv SSM, în funcţie de specializare” a mai adăugat Dana Pop.
Diplomele sunt recunoscute de Ministerul Muncii şi cel al Educaţiei Naţionale deci sunt valabile oriunde în lume. (foto arhiva)
Ana Pop
Bună ziua, ma interesează un curs de infirmiera, va rog sa mi scrieți când începeți seria, mulțumesc.