CUPTOR. Meteorologii ne informează că urmează alte trei zile de caniculă şi disconfort termic în sudul şi în sud-estul ţării, cu temperaturi ce vor ajunge la amiază 35-36 de grade Celsius şi izolat 37 de grade, în Lunca Dunării.
Potrivit ANM, de vineri până duminică, vremea va deveni caniculară în sudul şi sud-estul ţării.
În cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei şi Dobrogei şi în sudul Moldovei, în orele amiezilor, se vor înregistra local temperaturi maxime de 35-36 de grade, izolat 37 de grade în Lunca Dunării.
Disconfortul termic va fi accentuat îndeosebi în zonele de câmpie (cu precădere în Câmpia Română), iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și, posibil, va depăși uşor pragul critic de 80 de unităţi.
ANM precizează că, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza prezenta informare.
Sursa info